Business Hi-Tech

Panasonic ar renunta la televizoarele CRT

18.08.2008, 19:28 30

Compania japoneza Matsushita Electric Industrial, care detine brandul Panasonic, a anuntat ca ar putea renunta la productia de televizoare traditionale cu tub catodic (CRT) in anul fiscal 2010, urmand sa isi concentreze eforturile pe comercializarea ecranelor cu cristale (LCD) sau cu plasma, scrie Bloomberg, citand publicatia nipona Yomimuri.
Matsushita, care este cel mai mare producator de electronice de consum din lume, asambleaza televizoare CRT in fabricile sale din Thailanda, Indonezia si Brazilia, care urmeaza a fi inchise cel mai devreme in anul fiscal 2010, relateaza acelasi cotidian, subliniind ca Matsushita a inregistrat cele mai mari vanzari pe acest segment in anul fiscal 2001, cand a comercializat 8,5 milioane de unitati.
"Nu am hotarat inca daca vom inchide definitiv productia de televizoare cu tub catodic", a declarat Akira Kadota, purtator de cuvant al companiei, care a confirmat insa planurile companiei de a-si extinde productia de televizoare cu ecran plat (LCD/plasma).
Pe de alta parte, rivalul japonez Sony a anuntat ca intentioneaza sa isi externalizeze productia de televizoare LCD in Taiwan pentru a-si reduce costurile, scrie ziarul Nikkei, fara a cita insa surse.
Sony urmareste sa vanda circa trei milioane de televizoare LCD produse in Taiwan in anul fiscal ce se incheie la 31 martie 2009, in crestere fata de nivelul de 500.000 de unitati raportat in anul precedent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO