Business Hi-Tech

Nu mai aveti nici o scapare

23.05.2001, 00:00 19



Imaginati-va ca de-acum puteti gasi persoana pe care o cautati prin simpla tastare a unui numar de telefon intr-un browser de internet. Sau ca mesajul pe care vreti sa-l transmiteti va putea fi transmis prin orice forma de comunicare si pe orice tip de terminal: telefon mobil, e-mail, mesagerie vocala, instant messenger.

Daca pana acum va plangeati ca sunteti asaltati de telefoane, e-mailuri, mesaje, stati sa vedeti ce va pregatesc cateva companii americane de telefonie si internet.

Noua tehnologie denumita Enum (prescurtare pentru "electronic numbers") are la origini o idee a suedezului Patrik Faltstrom de la Cisco Systems care a vrut sa faca putina ordine in multitudinea de numere de pagere, adrese de e-mail, telefoane fixe si mobile pe care le detinea. "Daca toate acestea ar putea utiliza acelasi numar, comunicarea interumana ar fi mult mai simpla."

Rezultatul a fost standardul Enum aprobat anul trecut de Internet Engineering Task Force. Tehnologia se bazeaza pe o idee simpla: toate numerele de telefon, pager, adresele de e-mail ale unei persoane vor fi inregistrate la o aceeasi adresa web.

Daca doriti sa apelati pe cineva utilizand tehnologia Enum, nu trebuie decat sa tastati numarul de telefon intr-un browser de internet, urmand ca acesta sa fie transformat intr-un domeniu internet.

Aici un card cu setari personale directioneaza apelul catre terminalul dorit: mobil, telefonul de la birou, e-mail, etc.

Cu alte cuvinte, puteti opta pentru preluarea apelurilor de la anumite persoane numai pe telefonul mobil sau numai pe cel de la birou, sau daca nu doriti sa fiti contactat, mesajele va vor fi directionate catre casuta de posta electronica.

Elementul nou este ca cel care va cauta nu va mai trebui sa sune pe toate numerele de telefon posibile cand dumneavoastra vreti sa va odihniti, sau sunteti intr-o sedinta si nu puteti raspunde la telefon.

Sistemul poate, de asemenea, sa refuze apelurile de la anumite persoane, sau sa acorde importanta sporita altora, ca de exemplu membrilor familiei.

Noua tehnologie permite interactiunea mult mai usoara si rapida intre retelele de telefonie traditionale si noile servicii VoIP (voice-over-the-internet).

"Aceasta inventie nu va scoate de pe piata operatorii de telefonie, dar a starnit interesul pentru ca va sfarsi prin a integra retelele de date si voce", spune Richard Shockey, unul dintre inventatori.

Ceea ce trebuie retinut este ca ideea a ramas inca in stadiul de proiect deoarece necesita importante resurse materiale si tehnologice.

In plus, specialistii se intreaba cine va administra bazele de date deosebit de complexe care vor aparea dupa implementare. Ca sa nu mai vorbim de asigurarea securitatii sistemului!

Spre deosebire de domeniile internet, numerele de telefon sunt supuse reglementarilor specifice fiecarei tari, ceea ce inseamna noi probleme in implementarea sistemului.

Chiar si in Statele Unite este inca neclar cine are competenta necesara sa ia deciziile in acest sens: Departamentul de Stat, Departamentul de Comert, sau Comisia Federala a Comunicatiilor?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO