Business Hi-Tech

Noul CEO al Orange România, Julien Ducarroz, a avut o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu, la care a participat şi preşedintele ANCOM Valeriu Zgonea şi ministrul digitalizării Bogdan Ivan

Foto: Guvernul României

Foto: Guvernul României

Autor: Adrian Seceleanu

22.09.2023, 14:22 621

Elveţianul Julien Ducarroz, care a preluat la 1 septembrie poziţia de CEO al Orange România - liderul pieţei locale de telecom, a avut o întâlnire, vineri, cu premierul Marcel Ciolacu, la care au participat şi noul preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii Valeriu Zgonea şi noul ministru al digitalizării Bogdan Ivan, conform informaţiilor publicate de Guvern. Palatul Victoria nu a oferit detalii despre agenda discuţiilor.

Ivan este ministru de câteva luni, la fel ca şi Zgonea, care a venit la ANCOM în mai.

Un subiect al discuţiilor de la Palatul Victoria ar fi putut fi fosta companie Romtelecom, unde grupul francez a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la Deutsche Telekom şi OTE, iar diferenţa este deţinută de stat. Principalul subiect legat de fostul monopol din telefonia fixă ar fi evaluarea la care se va face integrarea companiei cu Orange şi astfel câte acţiuni va avea statul român din noua entitate.

La întâlnire, Ducarroz a fost secondat de Dorin Odiaţiu, Public Affairs, Partnerships & Wholesale Director în cadrul Orange Romania.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO