Business Hi-Tech

Nokia creste securitatea telefoanelor inteligente

27.08.2004, 00:00 30

Producatorul numarul unu de telefoane mobile la nivel mondial, Nokia, a anuntat ca o colaborare cu firma suedeza Pointsec Mobile Technologies pentru dezvoltarea unui software ce va incripta, pentru securizare, datele existente pe telefoanele mobile de tip smartphone, relateaza ZDNet News.
?Telefoanele inteligente" (smartphones) functioneaza pe baza unui sistem de operare si au functii software suplimentare care permit posesorului sa se conecteze la Internet, sa trimita e-mailuri sau mesaje multimedia, precum si sa foloseasca aplicatii de tip organizer (calendar, agenda de adrese), specifice PDA-urilor.
Noul software de securizare a datelor de pe smartphones va putea fi folosit pe telefoanele care apartin categoriilor Nokia Series 60 si Series 80, conform oficialilor companiei finlandeze. Programul, care se va numi Pointsec, va fi pus la dispozitia utilizatorilor de celulare Nokia in trimestrul al treilea al acestui an. Pointsec va proteja e-mailul, documentele, mesajele multimedia precum si aplicatiile de tip organizer ale telefoanelor.
Daca inainte securitatea pentru telefoane se limita la a avea grija ca altcineva sa nu ?traga cu ochiul" la ecran, acum utilizarea tot mai frecventa a mobilului pentru a trimite si primi date electronice incepe sa dea o importanta tot mai mare securitatii. In luna iunie a aparut si primul virus care punea in pericol telefoanele mobile, numit Cabir.
Telefoanele de tip smartphone inregistreaza o crestere a vanzarilor spectaculoasa, se arata intr-un raport recent al companiei de cercetare In-Stat/MDR, citat de site-ul TechWeb. Vanzarile de astfel de telefoane vor creste cu o rata de 44% anual in urmatorii cinci ani. Totusi, perioada cea mai de succes nu va incepe imediat, ci in aproximativ 12-18 luni, conform analistilor de la In-Stat, cand cererea de telefoane mai performante si in acelasi timp mai ieftine se va amplifica.
Rezultatele industriei sunt deja pe un trend ascendent in Europa, dupa cum arata cele mai recente studii. Vanzarile de echipamente mobile de buzunar (handheld, PDA, telefoane inteligente) au crescut pe trimestrul al doilea al 2004 cu 20% in Europa, conform companiei de analiza IDC. In total, in cele trei luni s-au vandut 1,8 milioane de astfel de echipamente pe batranul continent, fata de numai 1,5 milioane de unitati pe trimestrul doi al 2003.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO