Business Hi-Tech

Neogen a cumparat Romanian Home Pages

20.08.2004, 00:00 34

Neogen SA, provider de servicii online si detinatorul site-urilor BestJobs, Neogen si Noi2, a finalizat ieri operatiunea de preluare a companiei ofertante de pagini web Romanian Home Pages (RHP).
"RHP a dezvoltat un serviciu foarte popular in Romania si o comunitate de 50,000 de oameni care-l foloseste. Prin aceasta achizitie, Neogen continua sa-si extinda aria de servicii oferite utilizatorilor sai", a declarat Calin Fusu, director general Neogen SA.
Ca urmare a acestei integrari, cei aproape jumatate de milion de utilizatori inregistrati Neogen vor beneficia de tehnologia RHP si isi vor putea dezvolta in cateva minute o pagina personala, usor administrabila. In plus, acestia vor avea acces la diverse servicii IT, inclusiv la un sistem de tip chat.
In schimb, cei peste 50,000 de utilizatori RHP vor beneficia in scurt timp de acces gratuit la celelalte servicii Neogen: locuri de munca, anunturi matrimoniale, anunturi auto si imobiliare.
Achizitionarea RHP pune Neogen in concurenta directa cu principalul ofertant de pagini web din Romania - Home.ro, detinut de RDS, dar si cu serviciul MyDomain oferit de Xnet.
Fondata in august 2000, Neogen SA (fosta RoGenerator SA) a devenit una dintre cele mai importante firme de servicii online din Romania. Lansata initial ca o companie de solutii e-business, RoGenerator SA a lansat in scurt timp cateva site-uri de succes pe Internetul romanesc. In anul 2003, site-urile de comert si anunturi din portofoliul companiei au fuzionat, iar numele firmei a fost schimbat in Neogen SA.
Achizitionarea Romanian Home Pages vine dupa alte operatiuni de preluare efectuate de Neogen, cea a site-urilor de intalniri online Relatii.ro si Hihooy.ro, detinute de IPDevel (tranzactie ce a valorat aproximativ 20.000 de euro), si cea a companiei de gazduire web Myhost.ro.
Firma Romanian Home Pages a fost infiintata in 2001 si ofera servicii complete IT din sfera web design, web hosting, transmisii live (audio/video), publicitate si altele. Romanian Home Pages are, in medie, aproximativ 40.000 de vizitatori lunar, de la inceputul acestui an, si este situat pe locul 13 in categoria Calculatoare/Internet a site-ului de monitorizare Trafic.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO