Business Hi-Tech

Microsoft investeste 500 mil. dolari in marketing pentru a ataca piata IBM

20.03.2006, 00:00 14

Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, a lansat o campanie de marketing de 500 de milioane de dolari (aproximativ 410 milioane de euro), pentru a promova aplicatiile software destinate companiilor, scrie The New York Times.

Compania spera ca aceasta strategie ii va permite sa atraga o parte din clientii IBM, cel mai mare rival al sau pe segmentul aplicatiilor software pentru clientii de business, mai scrie publicatia americana. IBM este al doilea mare producator de software din lume, cu venituri anuale de 15 miliarde de dolari (12,3 miliarde de euro).

Noile produse, sistemul de operare Vista si suita de aplicatii Office 2007, care vor fi lansate in a doua jumatate a acestui an, au necesitat investitii in cadrul departamentului de cercetare si dezvoltare in valoare de 20 de miliarde de dolari (aproximativ 16,5 miliarde de euro) in decursul ultimilor trei ani, scrie presa internationala.

"Aceste aplicatii utilizate impreuna pot ajuta la reducerea costurilor unei companii, pot conduce la cresterea productivitatii angajatilor si pot grabi procesul de dezvoltare al respectivei companii", a spus Steve Ballmer, director executiv in cadrul Microsoft.

In timp ce Microsoft incearca sa faciliteze munca angajatilor prin aceste noi aplicatii software, IBM are o cu totul alta strategie, de a le oferi companiilor consultanta si asistenta tehnica pentru aplicatiile pe care le aleg clientii de business, scrie The New York Times. "Noi discutam despre posibilitatea de a le oferi direct angajatilor aplicatiile si functiile de care au nevoie pentru a fi mai productivi zi de zi", o abordare esential diferita fata de cea a IBM, ai carei consultanti ajuta companiile dupa care, la incheierea contractului, nu-si mai ofera deloc serviciile, a declarat Steve Ballmer.

Microsoft a demonstrat o serie de capabilitati ale noilor sale produse, printre care aceea ca PC-ul "citeste" cu voce tare e-mailurile, prin utilizarea unor tehnologii de traducere si recunoastere a vocii sau crearea unor spatii virtuale de lucru - care sincronizeaza automat documentele si agendele membrilor echipei.

De cealalta parte, Ken Bisconti, vicepresedinte in cadrul IBM, sustine insa ca "aplicatiile Microsoft dispun de prea multe functii, mai multe decat cele de care au nevoie clientii de business".

"Compania Microsoft ramane tributara modelului de software proprietar, care a precedat era Internetului".

Gigantul Microsoft are nevoie sa atraga mai multi clienti de partea sa prin aceste noi aplicatii, avand in vedere faptul ca ultimul sistem de operare l-a lansat acum sase ani, iar cea mai recenta suita de aplicatii Office dateaza de acum trei ani, scrie The New York Times. Campania de marketing si strategia lansate de Microsoft impotriva IBM vizeaza de altfel promovarea sistemului de operare Windows Vista si a suitei de aplicatii Office 2007.

Microsoft a debutat campania de marketing prin opt pagini de reclama in publicatiile The Wall Street Journal, The New York Times si alte cateva. Cei 500 de milioane de dolari urmeaza a fi cheltuiti in urmatorul an pe reclame pe posturi de televiziune, in ziare si pe Internet, dar si pentru evenimente si conferinte de presa organizate de companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO