Business Hi-Tech

Max Telecom, servicii WiMAX pe litoralul bulgaresc

17.07.2008, 17:52 25

Compania bulgara Max Telecom, care opereaza o retea wireless de voce si date pe baza tehnologiei WiMAX, si-a bugetat pentru acest an o investitie de 5 mil. euro, care sa ii permita sa ajunga la o acoperire de 90% din teritoriul tarii, scrie presa bulgara. In prezent, compania acopera o treime din teritoriul Bulgariei, 2,5 milioane de cetateni fiind in zona de acoperire a retelei Max Telecom.
O mare parte din investitii vor fi directionate pentru extinderea infrastructurii pe litoralul bulgaresc, una din tinte fiind statiunea Nisipurile de Aur. Operatorul telecom intentioneaza sa puna la vanzare in aceste zone cartele preplatite, prin care turistii sa poata achizitiona servicii de acces la internet.
Compania Max Telecom furnizeaza servicii de voce, date si televiziune IP (IPTV) pentru clienti rezidentiali si persoane fizice.
Krassimir Stoitcheff, directorul executiv al Max Telecom, este si proprietarul companiei. El a fondat in 1994 si MobilTel, primul operator de telefonie mobila din Bulgaria, unde a ocupat pozitia de CEO. Compania Max Telecom a fost fondata de Stoitcheff in 2005.
Max Telecom ofera acces la internet prin mai multe solutii, printre care si cu ajutorul unui card de date PCMCIA, care poate fi utilizat pe notebook-uri. Cardul de date costa 127 de euro, in timp ce abonamentul lunar pentru serviciile internet costa 10 euro pe luna (inclusiv TVA). Viteza de descarcare a datelor este de 1 Mbps, in timp ce viteza de incarcare (upload) a datelor este de 512 kbps. Abonamentul asigura un trafic de date nelimitat si include si un cont de e-mail cu un spatiu de stocare de 6 GB.
Operatorul are si o oferta de pachete de servicii, in care sunt incluse servicii de acces la internet, telefonie fixa si televiziune IP. Compania ofera doua tipuri de pachete, cu tarife lunare de 20 si 28 de euro.
Primul pachet de servicii, MaxPack 60, include servicii de acces la internet cu trafic nelimitat lunar la viteze de descarcare si incarcare a datelor de 1 Mbps, un numar propriu de telefonie fixa cu 60 de minute de apeluri gratuite in retele fixe din Europa, SUA si Canada si acces la platforma IPTV a companiei, unde pot fi urmarite peste 50 de canale TV si de radio. Pachetul de servicii MaxPack 100 asigura, in plus, o viteza de descarcare a datelor de 2 Mbps si 100 de minute de convorbiri gratuite.
Conform datelor de pe pagina web a companiei, viteza serviciilor de acces la internet ar putea ajunge la cel mult 10 Mbps.
In Romania, pe de alta parte, doar operatorii de telefonie mobila Orange si Vodafone utilizeaza in prezent tehnologia WiMAX pentru a furniza solutii telecom, clientii fiind exclusiv companii.
Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) a demarat procedurile necesare pentru a scoate la licitatie mai multe licente ce permit furnizarea de servicii telecom prin tehnologia WiMAX.
Astfel, procesul de acordare a licentelor de utilizare a benzilor de frecvente 3.600-3.657 MHz si 3.700-3.757 MHz, care permit introducerea la nivel national a unor tehnologii precum WiMAX, va dura aproximativ sase luni, urmand sa se incheie in luna ianuarie 2009, a estimat autoritatea de reglementare.
Taxa de licenta a fost stabilita de Executiv la echivalentul in lei a 7,5 milioane de euro.
In urma organizarii de catre ANRCTI a procedurii de selectie vor fi acordate doua licente de utilizare a frecventelor radio, in benzile de frecvente 3.600-3.657 MHz, respectiv 3.700-3.757 MHz, in scopul furnizarii de retele publice de comunicatii electronice si de servicii de comunicatii electronice destinate publicului si al introducerii sistemelor BWA (Broadband Wireles Access - acces pe suport radio de banda larga).
O a treia licenta va fi acordata Societatii Nationale de Radiocomunicatii (SNR), operator care furnizeaza servicii de telecomunicatii sub brandul Radiocom.
WiMAX (Woldwide Interoperability for Microwave Access) este un standard sustinut de grupul american Intel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO