Business Hi-Tech

inki.tech, un start-up care combină conceptele insurtech şi device as a service, oferind firmelor echipamente spre închiriere cu asigurare inclusă, rundă de finanţare cu Helvetia Ventures Fund, ramura de investiţii a grupului elveţian de asigurări Helvetia

Detalii despre runda de finanţare, în această seară de la ora 19,00 la emisiunea ZF IT Generation

inki.tech, un start-up care combină conceptele insurtech...

Autor: Adrian Seceleanu

19.09.2023, 14:01 160

inki.tech, o platformă de închiriere de dispozitive mobile pentru companii, a finalizat o nouă rundă de finanţare condusă de Helvetia Ventures Fund, ramura de investiţii a grupului elveţian de asigurări Helvetia, responsabil cu investiţiile în modele de business care vor schimba viitorul industriei de asigurări.

“Finanţarea va avea mai multe utilizări, precum o platformă IT îmbunătăţită şi integrări cu operatori telecom, distribuitori şi platforme de gestiune HR şi payroll. inki.tech a strâns peste 3 milioane de euro până în prezent, prin instrumente de tip equity financing şi debt financing, de la parteneri precum The Mavers sau Autonom Lease şi doreşte dublarea acestei sume în următorul an. inki.tech este pionierul conceptului de Asigurare integrată în categoria de servicii „Devices-as-a-Service”, ceea ce oferă o experienţă completă pentru companiile care doresc să transforme modul în care administrează laptopurile, telefoanele şi tabletele echipei lor.”, a anunţat compania.
Runda va susţine expansiunea companiei, au spus reprezentanţii companiei. „Finanţarea va susţine expansiunea internaţională a inki.tech, vizând Europa de Vest, în timp ce îşi consolidează poziţia de lider în Europa Centrală şi de Est (CEE). Cu o nouă structură cu sediul în Olanda, compania este pregătită pentru inovaţii globale şi îşi propune să transforme complet modul în care business-urile îşi gestionează dispozitivele. Pe măsură ce companiile pun din ce în ce mai mult preţ pe cashflow, ele tind spre modele de economie circulară, favorizând închirierea activelor în locul cumpărării lor”.
"Pentru a răspunde cererii în creştere pentru sustenabilitate, eficienţă şi agilitate, afacerile trebuie să se transforme. DaaS oferă un cadru vital pentru această schimbare. inki.tech îmbină cu fluiditate gestionarea riscurilor şi sustenabilitatea, fiind condusă de o echipă profund angajată în economia circulară, cu o experienţă extinsă în asigurări" a declarat Stefano Saeger, Director la Helvetia Venture Fund.

„În acest context, inki.tech a dezvoltat o ofertă DaaS 2.0, cu Asigurare Integrată şi securitate integrată. Această abordare inovatoare, o nouă verticală în domeniul InsurTech, modifică fundamental propunerea clasică a DaaS şi aduce clienţilor transferul complet al riscurilor, de la deteriorarea accidentală, la riscul valorii reziduale. În cazul inki.tech, asigurarea şi securitatea dispozitivului nu sunt doar un element adiacent, opţional (aşa cum este cazul cu cei mai mulţi alţi furnizori DaaS), ci sunt componente esenţiale, cu scopul de a îmbunătăţi costul total al folosirii fiecărui dispozitiv. Fiecare dispozitiv vine cu asigurare pe deplin acoperită ca standard, garantând clienţilor că nu vor avea cheltuieli neaşteptate sau probleme din cauza pierderii sau deteriorării dispozitivului şi a riscurilor asociate, inclusiv căderi, contactul cu lichide, furturi şi pierderi accidentale. Împreună cu securitatea integrată a dispozitivului inki.tech, se reduce semnificativ timpul de gestionare internă a flotei de dispozitive”, conform companiei.

"Asigurarea are multiple beneficii pentru serviciul integrat pe care îl propunem clienţilor noştri. Ea nu numai că prelungeşte durata de viaţă a dispozitivelor prin întreţinerea corespunzătoare, ci reduce costurile totale de gestiune. Prin includerea asigurării, eliminăm costul ridicat al achiziţionării asigurării şi reducem riscul de antiselecţie, ceea ce duce la economii pentru clienţi." a declarat Liviu Huluţă, CEO şi Cofondator al inki.tech

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO