Business Hi-Tech

Industria românească de IT a exprimat un optimism moderat pentru 2024. Corina Vasile, director executiv ANIS: Nevoia evidentă de digitalizare ar putea fi un factor de optimism. Dar există şi o doză de pesimism care vine mai ales din impredictibilitatea politicilor publice şi din instabilitatea fiscalităţii

Industria românească de IT a exprimat un optimism...

Autor: Alexandra Cepăreanu

11.01.2024, 17:09 195

Industria IT exprimă un optimism moderat pentru 2024, după ce 2023 s-a încheiat cu rezultate sub aşteptările de la începutul anului, arată datele colectate în ANIS Sentiment Survey 2024. Astfel, aproximativ 64% din cele peste 170 de companii IT membre ale Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) - care au răspuns la sondajul ANIS Sentiment Survey, derulat în luna decembrie 2023 – au spus că vor să termine anul 2024 cu o echipă mai mare decât în 2023, în timp ce 56% dintre ele preconizează că vor avea în 2024 o cifră de afaceri mai mare decât în 2023, 34% că aceasta va fi similară cu anul precedent, iar 10% iau în calcul o posibilă scădere a veniturilor. Companiile IT membre ANIS reprezintă, la nivel de venituri, aproximativ 65% din întregul sector de software şi servicii IT şi şi circa 42% din totalul angajaţilor industriei IT din România, au transmis reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii printr-un comunicat.

„Atȃt datele din ANIS Sentiment Survey, cȃt şi informaţiile directe de la membrii ANIS, confirmă un optimism moderat al industriei romȃneşti de IT pentru 2024. Optimismul se bazează pe proiectele pe care fiecare companie le are în pipeline, în foarte mare măsură în pieţele externe unde companiile noastre excelează (pe primele 9 luni din 2023 industria a furnizat Romȃniei un surplus comercial record de 3,7 miliarde de euro), dar şi pe specialiştii pregătiţi prin efortul propriu al companiilor în anii anteriori de creştere accelerată. Nevoia evidentă de digitalizare a serviciilor publice, dar şi a economiei în general, ar putea să fie un factor de optimism, doar că foarte multe companii nu îl văd ca pe o oportunitate certă pentru businessul lor. Există şi o doză de pesimism care vine mai ales din impredictibilitatea politicilor publice şi din instabilitatea fiscalităţii, care, aşa cum s-a văzut anul trecut, poate avea un impact semnificativ pentru majoritatea companiilor”, a spus Corina Vasile, director executiv ANIS.

Pe de altă parte, 28% dintre companiile de IT care au răspuns la sondajul ANIS estimează că echipa lor va stagna în 2024 şi 8% consideră că aceasta va scădea pe parcursul anului. De asemenea, 96% dintre aceste companii consideră că modificările fiscale adoptate de guvern în ultima parte a anului trecut au avut un impact mare sau moderat asupra lor în 2023.

„Optimismul industriei IT din România s-a ponderat încă de anul trecut. Dacă în ediţia anterioară a ANIS Sentiment Survey, publicată la începutul anului 2023, peste 68% dintre respondenţi indicau că vor termina anul cu o echipă mărită, doar 44% dintre aceştia au şi finalizat anul trecut cu un număr mai mare de angajaţi. În acelaşi timp, dacă doar 9,5% se aşteptau în 2023 la scăderea numărului de angajaţi, la final de an 24% dintre respondenţi au indicat că echipa companiei s-a micşorat”, potrivit ANIS.

De asemenea, dacă iniţial 61% dintre manageri s-au aşteptat ca numărul proiectelor contractate în 2023 să crească, la finalul lui 2023 56% dintre ei au declarat că aceste obiective s-au realizat. În acelaşi timp, 30% dintre companii au raportat o menţinere a volumului de proiecte la un nivel similar cu anul 2022, iar scăderea s-a înregistrat la 14% dintre respondenţi, deşi anterior mai mult de 30% dintre companii erau mai pesimiste la acest capitol.

Potrivit ANIS Sentiment Survey, estimările referitoare la venituri nu au suferit modificări majore în segmentul care a înregistrat creşteri. Astfel, dacă la început de 2023, companiile se aşteptau în proporţie de 65% să termine anul cu venituri în creştere, 62% dintre ele au şi reuşit. Pe de altă parte, deşi doar 5% dintre respondenţi anticipau la început de an o diminuare a veniturilor, datele de la sfȃrşitul anului indicau o scădere pentru 14% dintre aceştia.

„Temperarea creşterilor anticipate şi, mai ales procentele semnificative din zona de stagnare nu sunt un semn bun, într-o perioadă în care Romȃnia are nevoie să micşoreze rapid decalajele tehnologice faţă de ţări din vest şi chiar din CEE ca să rămȃnă competitivă, iar economia şi serviciile publice trebuie digitalizate accelerat. Aşa cum am spus în repetate rȃnduri, pe langă impactul negativ în cifre al măsurilor fiscale, acestea au transmis un mesaj confuz în economie, astfel încȃt industria nu mai înţelege care sunt priorităţile şi care este politica economică a Guvernului. Impredictibilitatea în politicile publice, şi mai ales în materie fiscală se materializează în rezultate economice sub potenţial”, a spus directorul executiv ANIS.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO