Business Hi-Tech

IBM, anchetata de SEC

04.06.2003, 00:00 18



International Business Machines Corp. (IBM) face obiectul unei investigatii desfasurate de Comisia americana pentru Operatiuni Bursiere (U.S. Securities and Exchange Commission - SEC), privind o parte din rezultatele financiare aferente anilor 2000 si 2001. Potrivit unui comunicat al companiei americane, "ancheta a fost determinata de o investigatie separata care viza un client al diviziei IBM Retail Store Solutions". In urma anuntului, actiunile IBM au pierdut aproape trei procente din valoare, investitorii fiind alarmati de perspectiva unui nou scandal contabil, similar cu cazurile Enron sau WorldCom. Compania americana si-a exprimat intentia de a colabora indeaproape cu autoritatile si a adaugat ca oficialii SEC nu au ajuns, deocamdata, la o concluzie. De-a lungul anilor, IBM a mai fost supusa unor astfel de cercetari, investitorii criticand compania pentru lipsa de transparenta. In luna aprilie 2002, SEC a anuntat ca a finalizat o ancheta preliminara cu privire la compania IBM, fara a preciza obiectul cercetarii respective. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO