Business Hi-Tech

HTC speră că-şi va tripla vânzările în România după lansarea smartphone-ului HTC One. Galerie FOTO

HTC One

HTC One

Autor: Andreea Anghel

14.03.2013, 21:01 2951

HTC România a lansat astăzi HTC One la aproape o lună distanţă de la lansarea globală de pe 19 februarie şi speră la o triplare a vânzărilor faţă de modelul anterior HTC One X până la sfâşitul anului, a spus Mihai Nodea, Country Manager Romania & Moldova la TCCM/HTC în cadrul evenimentului de lansare.

Telefonul va fi diponibil în culorile argintiu şi negru şi va intra în magazinele operatorilor locali de telefonie mobilă din a doua jumătate a lunii aprilie.

Compania nu a oferit detalii referitoare la preţ, dar la nivel global acesta este de aproximativ 600 de euro.

HTC One are un ecran de 4,7 inchi, Full Hd, cu procesor quad-core de 1,7GHZ, memorie Ram de 2 GB DDR şi o cameră foto de 4MP care captează cu 300 % mai multă lumină.

HTC One se distinge de celelate dispozitive care folosesc Google Android printr-un nou software, denumit Blink Feed, care înlocuieşte iconiţele obişnuite de pe ecranul telefonului cu un flux personalizat de ştiri, articole, noutăţi din social media, poze şi videoclipuri. O altă noutate pe care o aduce HTC One este funcţia de remote control integrată (control la distanţă), funcţie care transformă smartphone-ul într-o telecomandă tv.

”HTC One este cel mai bun smartphone Android în acest moment pe piaţă”, a spus Birdy Lu, analist al firmei de investiţii Daiwa Capital din Taipei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO