Business Hi-Tech

Grupul TechAngels: În primul semestru din 2022 au fost deschise în România runde de finanţare în valoare de 200 mil. euro. Noi am investit 3,3 milioane euro

Mălin-Iulian Ştefănescu, preşedintele TechAngels

Mălin-Iulian Ştefănescu, preşedintele TechAngels

Autor: Ioana Nita

12.07.2022, 00:02 159

Grupul de investitori privaţi TechAngels, axat pe susţinerea start-up-urilor de tehnologie din România şi din regiune, a investit în total 3,3 milioane de euro în primul semestru al acestui an, cu 10% mai mult decât în primele şase luni din 2021. În total, în grupul TechAngels sunt în prezent 128 de investitori, iar portofoliul de start-up-uri agregat de peste 240 de start-up-uri. În ceea ce priveşte sumele investite per trimestre, în trimestrul al doilea al anului curent, membrii TechAngels au alocat 900.000 de euro pentru finanţarea strat-up-urilor tech, care reprezintă 37,5% din suma investită în trimestul întâi al aceluiaşi an. 

În schimb, în 2021, investiţiile din trimestrul al doilea au fost duble faţă de cele din trimestrul întâi. “Datele agregate prin sondarea membrilor TechAngels ne arată un nivel de activitate la fel de intens ca cel din 2021, un an record, pentru comunitatea tech din România şi pentru asociaţie. În trimestrul al doilea au apărut semne ale unei prudenţe crescute din partea investitorilor. Peste 30% dintre investori şi-au schimbat strategiile de investiţii, optând fie să aloce mai multe resurse prin VC-uri, fie să diversifice portofoliul şi cu alte domenii decât tech, fie să diminueze din sumele alocate investiţiilor. Aproximativ 45% din investitori au în intenţie o reducere a resurselor investite”, a declarat Mălin-Iulian Ştefănescu, preşedintele TechAngels.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO