Business Hi-Tech

Google+ introduce mai multe jocuri, printre care şi popularul „Angry Birds“

Google+ introduce mai multe jocuri, printre care şi popularul „Angry Birds“

Autor: Ştefan Vrabie

15.08.2011, 00:00 223

Google, cel mai mare motor de căutare online din lume, face un pas în plus în competiţia sa cu reţeaua de socializare Facebook, instalând o pagină de jocuri pe site-ul său de socializare Google+, printre care şi "Angry Birds", un joc foarte popular creat de compania Rovio, informează Brand Republic. Google a anunţat pe blogul oficial al companiei că a introdus un buton pentru jocuri pe Google+.

În prezent sunt disponibile 16 jocuri, printre care "Zynga Poker", "Zombie Lane" şi "Sudoko". Utilizatorii îşi pot invita prietenii să joace jocuri împreună online. "Experienţele pe care le împărtăşim sunt importante pentru relaţiile noastre. Vrem să facem astfel încât jocurile online să fie la fel de amuzante şi să aibă aceeaşi semnificaţie ca jocurile din viaţa reală", a declarat Vic Gundotra, reprezentant Google.

La numai câteva ore după ce Google a anunţat introducerea jocurilor, Facebook a dezvăluit mai multe aplicaţii noi, printre care Game Ticker, care transformă coloana Facebook Chat într-un flux care afişează activităţile utilizatorilor în diferite jocuri. Google+ s-a lansat la începutul lunii iulie. Platforma a atras 20 de milioane de vizitatori pe site în numai trei săptămâni de la lansare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO