Business Hi-Tech

Goldman Sachs a ridicaat previziunile pentru Google si Yahoo

05.01.2005, 00:00 17

Banca americana de investitii Goldman Sachs a ridicat previziunile privind rezultatele financiare ale celui mai popular motor de cautare de pe Internet, Google, dar si pentru cel mai mare portal online, Yahoo, reusind sa creasca valoarea titlurilor celor doua companii.
Analistii bancii au acordat celor doua companii calificativul "outperform" (performante peste previziuni). Conform Goldman Sachs, Google urmeaza sa anunte pe trimestrul al patrulea al 2004 incasari de 592 milioane de dolari (437 mil. euro), peste cele anticipate de 579 milioane de dolari (427 mil. euro). La fel, Yahoo va anunta incasari in ultimele trei luni ale lui 2004 de 773 de milioane de dolari (570 mil. euro) fata de 747 milioane de dolari (551 mil. euro) cat anticipau analistii, spune Goldman Sachs.
Rezultatele pozitive au fost puse de analisti pe seama previziunilor optimiste legate de industria publicitatii pe Internet. " Publicitatea in motoare de cautare, dar si reclamele prin bannere au avut incasari serioase in ultimul trimestru al 2004, crestere de peste 30% fata de aceeasi perioada a 2003, iar tendinta se va mentine si in 2005", a declarat unul dintre analistii Goldman Sachs.
Banca de investisii a ridicat de asemenea previziunile legate de incasarile celor doua companii din cursul acesui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO