Business Hi-Tech

Fostul country manager al P&G în Serbia şi Muntenegru preia şefia Philips în România

Fostul country manager al P&G în Serbia şi Muntenegru preia şefia Philips în România

Autor: Cristina Rosca

31.10.2011, 14:45 941

Gorian Lalchevski este începând cu luna iulie 2011 noul country manager al Philips în România şi ocupă totodată funcţia de director comercial (commercial leader) pe zona Balcanilor pe segmentul consumer lifestyle (electronice şi electrocasnice). De origine din Macedonia, Lalchevski o înlocuieşte pe Ilona Ceauşoiu, care a renunţat la această poziţie în luna aprilie. Ea lucrase în cadrul Philips din 1998.

Gorian Lalchevski a ocupat înainte să vină în România mai multe funcţii în cadrul P&G, printre care şi aceea de country manager pentru Serbia şi Muntenegru. El şi-a început cariera în P&G în Macedonia în 2003, în funcţia de key account manager. În perioada 2008-2010 el a fost manager de sector pentru produsele de îngrijire a ţesăturilor şi a locuinţelor pentru pieţele balcanice. El a coordonat activitatea pieţelor balcanice de la Bucureşti.

Gorian Lalchevski a absolvit universitatea US International University din San Diego, fiind specializat în business şi finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO