Business Hi-Tech

Forte - Siemens tinteste afaceri de 50 mil. euro

Forte - Siemens tinteste afaceri de 50 mil. euro

BogdanConstantinescu, CEO al Forte Business Services: "In anul 2006, pe fondul stagnarii achizitiilor IT in sectorul public (...), inainte de confirmarea cifrelor cu firma de audit, veniturile companiei s-au situat in jurul valorii de 30 de milioane de euro.

06.06.2007, 19:19 31

Forte Business Services, companie detinuta de grupul Siemens si unul dintre cei mai mari furnizori de servicii integrate IT de pe piata locala, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 30 mil. euro, in scadere cu peste 30% fata de anul precedent.
"In anul 2006, pe fondul stagnarii achizitiilor IT in sectorul public (...), inainte de confirmarea cifrelor cu firma de audit, veniturile companiei s-au situat in jurul valorii de 30 de milioane de euro. In ciuda acestei scaderi in volum si luand in calcul investitiile semnificative realizate in dezvoltarea portofoliului de servicii de outsourcing, compania a incheiat exercitiul financiar pe profit", a declarat pentru ZF Bogdan Constantinescu, CEO al Forte Business Services.
"Lipsa businessului din sectorul public a afectat toata piata, nu am fost numai noi afectati. Daca evaluam rezultatele pe an fiscal (octombrie-octombrie), lucrurile nu au stat fabulos. Daca judecam rezultatele pe an calendaristic (ian. - dec.), situatia s-a mai redresat in trimestrul patru". El nu a oferit detalii despre nivelul profitului inregistrat de companie.
Mai multe firme din sectorul IT, printre care Omnilogic si Romsys, au raportat pentru anul trecut afaceri in scadere cu 20%. Managerii au invocat de asemenea absenta statului de pe piata IT ca motiv pentru scaderea afacerilor.
Anul trecut, Forte a investit in deschiderea a doua centre de suport IT la distanta in Timisoara, unul dedicat clientilor din intreaga lume, iar celalalt - clientilor de pe teritoriul Romaniei. "Aceste centre au fost deschise in primavara anului 2006 si, intr-un singur an, au crescut pana la 200 de angajati, motiv pentru care angajatii nostri din Timisoara se vor muta in curand intr-un sediu care sa acopere si viitoarele necesitati de recrutare. Intentia noastra este sa dezvoltam oferta celor doua centre, chiar daca locatia nu va mai fi Timisoara. Nu am facut inca o analiza, dar in viitor vom mai deschide un centru, fie in nord, fie in centrul tarii", a declarat Constantinescu.
Forte are 400 de oameni, iar obiectivul este sa creasca la circa 450 pana la sfarsitul acestui an fiscal, si la 600 de angajati in 2008.
In ceea ce priveste obiectivele pentru acest an, Constantinescu afirma ca urmareste atingerea unei cifre de afaceri de 50 mil. euro, in conditiile in care cheltuielile IT au crescut.
"In comparatie cu anul trecut, in acest an stam mult mai bine. Pe ansamblu, cred ca acest an va fi mult mai bun decat anul trecut. Si spun acest lucru uitandu-ma atat la businessul nostru, cat si la proiectele existente in piata. Sectorul guvernamental a investit, totusi, mai mult in acest an, iar ponderea businessului din sectorul privat a crescut, de asemenea. Ne-am propus ca in acest an sa depasim valoarea de 50 mil. euro si, in baza proiectelor castigate pana acum, dar si a oportunitatilor care urmeaza sa se concretizeze, suntem convinsi ca ne vom atinge tinta. Dupa primul semestru al acestui an, suntem foarte aproape de nivelul dorit".
El crede ca doua directii care ar putea genera cresteri ale pietei locale IT&C sunt cele de externalizare a proceselor IT de catre ministere si companii private si realizarea unor proiecte IT complexe care sa puna in valoare investitiile de pana acum in hardware din sectorul public. "Din 1990 incoace, s-a investit foarte mult in sectorul public in infrastructura, investitii care erau necesare. Dar infrastructura nu ai cum sa o folosesti in stare bruta. Au fost instalate, sa zicem, niste retele, au fost informatizate ministere, primarii. Proiectele de solutii au inceput sa fie discutate de organismele guvernamentale si speram ca aceste proiecte sa se concretizeze in viitorul apropiat".
Bogdan Constantinescu, 30 de ani, a preluat in primavara acestui an functia de CEO al companiei. El este fiul lui Cristian Constantinescu, cofondator si actionar principal al Forte, care a vandut compania catre grupul Siemens in 2005, in cadrul unei tranzactii evaluate la 10 mil. euro.
Bogdan Constantinescu a fost numit CEO de reprezentantii Siemens Austria, care coordoneaza activitatea Forte, dupa discutii care au durat sase luni.
El a facut un MBA in Australia, la Swinburne University of Technology si a lucrat la IBM Romania aproape 5 ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO