Business Hi-Tech

FintechOS: Veniturile au crescut cu 40% în 2023; trecem pe profit în prima parte a acestui an. „Devenim unul dintre puţinele proiecte fintech de tip scale-up care sunt într-atât de norocoase încât să obţină şi o creştere a veniturilor şi să se şi auto-susţină”

Teodor Blidăruş, CEO & cofondator al FintechOS

Teodor Blidăruş, CEO & cofondator al FintechOS

Autor: Adrian Seceleanu

06.02.2024, 15:16 962

FintechOS, unul dintre cele mai cunoscute start-up-uri tech lansate pe plan local, care care s-a poziţionat drept un furnizor global de tehnologie pentru bănci, asigurători, organizaţii de creditare şi alte companii de servicii financiare, a înregistrat în 2023 o creştere a veniturilor de 40%, conform unui anunţ al companiei.

„FintechOS a obţinut o creştere a veniturilor de 40% de la an la an în 2023, compania preconizând să atingă profitabilitatea în prima jumătate a anului 2024.

Creşterea a fost determinată de câştigarea de noi clienţi pe pieţe strategice, inclusiv în SUA, Marea Britanie, Europa continentală şi, mai recent, în Asia-Pacific”, conform anunţului.

Rata de creştere este inferioară celei estimate anterior, într-un interviu pentru ZF, de Teodor Blidăruş, CEO & cofondator al FintechOS. „Eu cred că 2023 este unul dintre cei mai buni ani ai noştri, adică avem o creştere susţinută, o să atingem 30 de milioane de dolari, o creştere semnificativă faţă de 2022. Creşterea veniturilor va fi în jur de 50%“, afirmase anterior Blidăruş.

În comunicatul despre rezultatele pe 2023, compania pune accent pe evoluţiile pozitive. „Într-un an dificil pentru industria fintech în general, FintechOS a reuşit atât să intre pe noi pieţe, cât şi să deblocheze noi segmente verticale, permiţând băncilor, cooperativelor de credit şi asigurătorilor să se modernizeze şi să inoveze în mai multe linii de afaceri/produse. În sectorul bancar, platforma FintechOS a permis implementarea unor soluţii, cum ar fi finanţarea încorporată, creditarea la punctul de vânzare, deschiderea digitală a conturilor şi automatizarea creditelor ipotecare”.

"Suntem încântaţi să raportăm o creştere de 40% a veniturilor în 2023 în ritm anual, ceea ce reflectă angajamentul FintechOS faţă de inovaţie şi extinderea strategică pe piaţă", a declarat Teo Blidarus, CEO şi co-fondator la FintechOS. "Pe măsură ce vom atinge profitabilitatea în 2024, devenim unul dintre puţinele proiecte fintech de tip scale-up care sunt într-atât de norocoase încât să obţină şi o creştere a veniturilor şi să se şi auto-susţină”.

Anul trecut compania a lansat un program de restructurare, care a prevăzut şi concedieri din România şi de pe alte pieţe, inclusiv a unor oameni tehnici.
Concedierile au avut loc pe fondul reducerii numărului de pieţe ţintă, a declarat anterior Blidăruş pentru ZF. „Am restructurat operaţiuni în toate pieţele în care eram.

Eram în Germania, eram în Singapore, eram în Polonia, în Spania. (...) Ne-am consolidat poziţia de jucători cheie pe pieţele ţintă, adică reducând numărul de pieţe ţintă şi ajungând practic la a avea patru pieţe principale: zona balcanică, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite.“
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO