Business Hi-Tech

Directorul financiar Oracle a plecat in mijlocul unei noi batalii cu SAP

21.03.2005, 00:00 24

Directorul financiar (CFO) al Oracle, Harry You, a parasit compania in mijlocul luptei cu principalul rival, SAP, pentru achizitia producatorului american de soft de gestiune pentru sectorul retail, Retek.


Harry You paraseste astfel fotoliul detinut la Oracle dupa numai opt luni, timp in care a trebuit insa sa supervizeze achizitia rivalului PeopleSoft, pentru care s-au cheltuit 10 miliarde de dolari (7,69 miliarde de euro), iar multi angajati au lucrat zi si noapte pentru ca fuziunea sa fie incheiata cat mai repede.


Oficialii companiei spun ca plecarea lui nu are nimic de-a face cu volumul imens de munca din ultimul timp. Ei afirma ca You si-a dorit sa devina director executiv al companiei de consultanta IT BearingPoint.


Plecarea i-a luat totusi prin surprindere pe cei de la Oracle, spun analistii, pentru ca pozitia de director financiar va fi preluata temporar de Safra Catz, copresedinte al companiei si care ocupa deja mai multe functii, supervizand de asemenea integrarea PeopleSoft.


Nici nu s-a incheiat bine imensa achizitie a companiei rivale, ca seful companiei, miliardarul excentric Larry Ellison, a declarat razboi liderului pietei de soft pentru afaceri, producatorul german SAP. Iar prima batalie s-a pornit in jurul companiei Retek.


SAP a anuntat in urma cu doua saptamani ca vrea sa cumpere Retek pentru 500 de milioane de dolari (385 de milioane de euro). Apoi Oracle a intrat in joc si a licitat peste. Razboiul legat de achizitie a crescut valoarea titlurilor companiei la bursa, iar urmatoarele oferte au fost mult mai mari. SAP a indicat ca oferta finala va fi de 640 mil. $ (492 mil. euro). Analistii spun ca Ellison va ridica stacheta la 655 mil. $, motivand ca este vorba de o companie strategica.


De altfel, Oracle a achizitionat PeopleSoft in special dupa ce aceasta cumparase producatorul mai mic J.D. Edwards si ameninta pozitia Oracle la nivel mondial. Iar IDC spune ca SAP va licita din nou peste oferta Oracle, pentru ca acum este direct interesata sa nu ii dea castig de cauza rivalului american.


Cert este ca atat SAP, cat si Oracle au primit aprobarea formala din partea autoritatilor de reglementare din SUA pentru cumpararea companiei Retek. SAP a refuzat sa comenteze in vreun fel decizia Oracle de a intra in acest razboi al achizitiilor.


Afacerea SAP-Retek era anuntata ca sigura, beneficiind de acordul ambelor parti, inainte ca Oracle sa incerce noua reteta a lui Ellison: preluarea tuturor companiilor care ii stau in cale, spun analistii.


"Cred ca membrii boardului Retek sunt sub o presiune extrema pentru a alege varianta SAP", a comenat un analist al Broadview. "Insa nu trebuie uitat ca nu exista un argument mai bun decat banii cash", a precizat el.


"In general, daca termenii ofertei sunt similari, atunci pretul final face diferenta", a spus la randul sau un analist al Piper Jaffray. "Probabil ca SAP va face o oferta si mai buna saptamana viitoare", a comentat un analist al companiei americane International Data Corp. (IDC).


"Este o componenta a strategiei Oracle sa creasca pretul Retek pentru ca SAP sa isi cheltuiasca rezervele de fonduri", a apreciat el.


Softul Retek pentru industria de retail este folosit de marii producatori, dar si de lanturile de distributie americane. Printre clientii companiei se numara GAP, dar si Best Buy, ceea ce pune compania intr-o pozitie foarte buna. Pana acum insa, oficialii Retek s-au abtinut de la orice comentarii. dan.dragomir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO