Business Hi-Tech

Cutremur la varful Oracle: Larry Ellison cedeaza functia de presedinte

14.01.2004, 00:00 32

Larry Ellison, al saselea cel mai bogat om din lume, dupa clasamentul realizat de revista Forbes in 2003, a renuntat la functia de presedinte al companiei de software Oracle, pe care a fondat-o in urma cu 27 de ani. Ellison ramane insa director executiv.
In functia de presedinte (chairman) al consiliului de administratie al companiei a fost promovat directorul financiar, Jeff Henley. El a raspuns de finantele Oracle vreme de 13 ani, din 1991. Inainte a indeplinit functia de vicepresedinte executiv si director financiar la Pacific Holding Company.
Ellison, care mai detine 26% din Oracle, a cumulat doua functii (presedinte si director executiv) la varful companiei in anul 2000 cand presedintele Ray Lane si vicepresedintele executiv Gary Bloom si-au dat demisia la interval de aproximativ cinci luni unul fata de celalalt. De la plecarea celor doi, Larry Ellison a fost principalul arhitect al strategiei de business adoptate de Oracle, companie care este cel mai mare producator mondial de soft pentru gestiunea bazelor de date. Investitorii nu au fost insa prea multumiti ca o singura persoana detinea atat prima functie executiva cat si pe cea administrativa, pozitionata similar in ierarhia companiei. Mai ales cand acea persoana, in speta Larry Ellison, prezinta un risc mare chiar si pentru companiile de asigurari (seful Oracle obisnuieste sa zboare cu avionul personal si participa la curse cu iahturi, hobby care era sa-l coste viata acum cativa ani).
Analistii considera ca numirea lui Jeff Henley in functia de presedinte al consiliului de administratie este o mutare exact pe placul investitorilor de pe Wall Street. Henley isi va pastra functia de CFO (chief financial officer) pana cand se va gasi un succesor. Deocamdata, Oracle organizeaza interviuri pentru acest post.
Alti doi promovati sunt Safra Catz si Chuck Philips. Ambii vicepresedinti vor ocupa de acum inainte posturile de presedinti (president) in cadrul companiei, raportand direct lui Larry Ellison. Safra Catz lucreaza pentru  Oracle din din aprilie 1999 iar din 2001 este membru in consiliul director din 2001. Catz ar urma sa conduca in continuare si divizia de operatiuni globale a companiei. Inainte sa vina la Oracle, Safra Catz a lucrat in cadrul unei banci de investitii.
Chuck Philips a iesit la rampa anul trecut, el fiind insarcinat de Larry Ellison cu preluarea companiei rivale PeopleSoft. Deocamdata oferta a ajuns la 7,3 miliarde de dolari iar gigantul american de software asteapta deciziile pe care urmeaza sa le ia autoritatile anti-trust din Statele Unite si Uniunea Europeana. Chuck Philips a fost racolat in mai 2003 de la banca de investitii Morgan Stanley. O data cu numirea sa in functia de presedinte, Philips a devenit si membru in consiliul director al companiei.
iuliana.susanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO