Business Hi-Tech

Cum convingi în fiecare zi doi manageri să dea 3.000 de euro pe un laptop

Cum convingi în fiecare zi doi manageri să dea 3.000 de euro pe un laptop

Z21 este cel mai scump laptop al japonezilor de la Sony

Autor: Radu Racu

07.03.2012, 00:03 3375

Dacă lucraţi în primul eşalon la una dintre cele mai mari companii din România, dacă sunteţi broker la bursă sau dealer pe piaţa interbancară şi tocmai aţi dat lovitura sau pur şi simplu sunteţi printre cei care optează pentru criteriul preţului descrescător când aleg un laptop, vârful de gamă de la Sony ar putea fi un candidat serios pe lista de cum­părături.

Cu un preţ de vânzare care oscilează în jurul pragului de 12.000 de lei, modelul Z21, lansat de Sony în toamna trecută, este cel mai scump laptop al japonezilor şi unul dintre cele mai costisitoare de pe piaţă, dacă se exclud cele create special pentru jocuri.

Este, totodată, probabil unul dintre preferatele managerilor din România, de vreme ce stocul de 200 de exemplare programat în octombrie pentru urmă­toa­rele şase luni s-a epuizat în câteva săptămâni. "Până la finalul anului 2011 am reuşit să vindem peste 200 de unităţi îndeosebi către clienţi care se găsesc în poziţii manageriale sau vin din zona antreprenoriatului", afirmă Mircea Stoicescu, trade marketing manager Sony VAIO.

Designul monitorului prezintă linii subţiri, o carcasă din carbon care rezistă la aproape orice - însă pe care nu merită să o "testaţi" cu o brăţară mai groasă - procesor şi placă video care susţin aplicaţii dintre cele mai solicitante şi o staţie de andocare prevăzută cu o unitate optică capabilă să ruleze filme Blu Ray se numără pe lista atuurilor care v-ar putea convinge să scoateţi aproape 3.000 de euro din buzunar.

În privinţa conectivităţii, Sony a bifat toate cerinţele, de la USB 3.0 la porturi VGA şi HDMI, precum şi un port USB, configurabil pentru încărcarea unui dispozitiv mobil extern.

Dacă sunteţi un utilizator fidel al laptopurilor producătorului nipon, o să regăsiţi butoanele tradiţionale de "Assist", "Web" şi "Vaio", precum şi un comutator fizic pentru reţele wireless, deşi folosirea acestuia din urmă este puţin greoaie, în contrast cu liniile mai fine ale celorlalte trei.

Din categoria minusurilor unde modelul Z21, o să observaţi probabil lacune la partea de sunet. Deşi destul de bună, claritatea se păstrează până la circa jumătate din putere, limită după care începe să bâzâie, astfel că pentru muzică sau filme aţi putea lua în calcul un sistem alternativ, cum ar fi căştile sau boxe dedicate.

Totodată, s-ar putea să notaţi că alimentarea se face cu un acumulator care nu oferă chiar o senza­ţie de segment superior, aşa cum se în­tâm­plă spre exemplu la Mac Book Air.

Citiţi un review complet al modelului Sony Z21 pewww.bmag.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO