Business Hi-Tech

Cum au reacţionat Jeff Bezos, Bill Gates şi alţi lideri din tech după victoria lui Joe Biden: „Unitatea, empatia şi decenţa nu sunt caracteristicile unei epoci apuse”

CEO-ul Amazon Jeff Bezos a sărbătorit triumful democraţilor Joe Biden şi Kamala Harris printr-o postare pe Instagram, declarând că victoria celor doi scoate la iveală faptul că „unitatea, empatia şi decenţa nu sunt caracteristicile unei epoci apuse”, notează CNBC.

Bezos a avut o relaţie dificilă cu preşedintele Donald Trump, de vreme ce actualul lider de la Casa Albă l-a luat în vizor pe Bezos după ce CEO-ul a cumpărat ziarul Washington Post. De altfel, Trump a acuzat gigantul Amazon că afectează activităţile grupurilor convenţionale de retail. Compania a intentat anul trecut o acţiune în instanţă prin care contestă decizia Departamentului Apărării din SUA de a atribui un contract de cloud în valoare de 10 miliarde de dolari rivalului Microsoft.

COO-ul Facebook Sheryl Sandberg şi Priscilla Chan, soţia CEO-ului Facebook Mark Zuckerberg şi cofondatoarea Iniţiativei Chan Zuckerberg, au felicitat-o pe Harris după ce a devenit prima femeie de culoare şi prima persoană cu origini din sudul Asiei care a fost aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.

„Sunt momente în care America face paşi mari în crearea unui guvern care reflectă diversitatea ţării în care trăim. Astăzi este una dintre acele zile”, a spus Sandberg.

Fondatorul Microsoft Bill Gates, care a criticat vehement măsurile lansate de Trump în prima fază a coronavirusului, a declarat că se aşteaptă ca „noua administraţie şi liderii din cele două părţi ale Congresului să aducă pandemia sub control”.

CEO-ul Cisco Chuck Robbins a scris pe Twitter că firma rezonează cu ideile lui Biden şi Harris prin care intenţionează să creeze „un viitor incluziv pentru toată lumea”.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.