Business Hi-Tech

Cu un antivirus incepe securitatea...

02.06.2004, 00:00 57



Lucram intr-o zi pe un laptop luat pentru teste de la o companie care distribuie hardware. Il conectasem prin GPRS la Internet si dadusem o cautare. La nici jumatate de ora, imi dau seama ca o multime de fisiere audio sau cu poze capata brusc alta extensie. Intru in panica si descopar instantaneu ca laptopul nu avea instalat pe el decat sistemul de operare dar nu si un antivirus. Urmarea e clara: calculatorul s-a infectat cu Love Letter si antidotul nu a facut decat sa taie cangrena cauzata de virus.



Am inteles atunci ca securitatea informatica este la fel de importanta pentru consumatorul casnic dar si pentru o companie. Am inteles tot atunci ca, daca nu dai bani ca sa-ti cumperi mijloacele de protectie, nu vei fi deloc aparat de atacurile exterioare.



Ulterior am inteles ca securitatea nu se face insa numai cu un antivirus. Pentru a-si proteja toata structura informatica, o companie, fie ea mare sau mai mica, are nevoie de o serie intreaga de echipamente, software si servicii de securitate.



Este adevarat ca, pana nu demult, in Romania mai toate companiile puneau semnul egalitatii intre securitate si antivirus. Adevarat este si ca majoritatea amenintarilor informatice vin din acest domeniu desi nu provoaca neaparat pierderile cele mai mari. Companiile romanesti au inceput sa realizeze ca pentru a-si proteja eficient infrastructura informatica au nevoie si de consultanta, dar si de solutii complexe de securitate.



Sa ne rezumam insa la software pentru ca veniturile din serviciile de consultanta si audit de securitate sunt relativ greu de cuantificat data fiind ca firmele le-au introdus de putin timp in oferta lor.





O piata de pana in 10 mil. $



Piata autohtona de solutii software pentru securitate IT se invarte in jurul a 7 milioane de dolari, spun mai multe voci din piata. Exista si pesimisti care o duc catre 5 milioane de dolari dar si optimisti care sar de zece milioane de dolari. Cum nu exista studii care sa evalueze piata softului de securitate, atunci ne vom limita doar la aprecierile principalilor jucatori din piata.



"Din totalul veniturilor, cea mai mare parte o reprezinta incasarile din antivirusi (60%), urmate de solutiile firewall (15-20%) iar restul este impartit intre cele de instrusion-detection, content (protejarea continutului) si altele", explica Oliviu Talianu, country manager la BitDefender, divizia de antivirusi din cadrul companiei Softwin.



Altii sunt de parere ca vanzarile de antivirusi ating numai trei milioane de dolari, ceea ce ar arata o pondere pe piata de 45-50%.



Totusi, incasarile se vor indrepta, incet-incet catre alte segmente ale acestei industrii. "Speram ca, pana la sfarsitul lui 2005, serviciile sa aiba o pondere de 50% din bugetele alocate de companii pentru securitatea IT", explica reprezentantii GeCAD Software, compania care a vandut anul trecut coporatiei Microsoft programul RAV Antivirus si care distribuie acum pe piata romaneasca solutiile Trend Micro, al treilea producator mondial din domeniu.





Loc berechet pentru crestere



Dat fiind faptul ca totusi nu e o piata mare, iar cererea este in continua crestere, pe jucatorii din industria securitatii informatice ii asteapta vremuri bune.



"Este evident ca, in timp ce pe piata occidentala se remarca stagnare sau chiar regres - fiind vorba de o piata suprasaturata la nivel tehnologic - sud-estul Europei cunoaste un progres remarcabil la nivelul noilor tehnologii, inclusiv software. Daca ne referim strict la ritmul de crestere este probabil ca acesta sa se accentueze in urmatorii ani atat datorita unor factori interni cat si externi - integrare in UE, standardizare", spune Aurelia Anghel, consultant marketing la DNA Software, companie care aduce in Romania solutii de securitate produse de americanii de la Computer Associates.



O crestere semnificativa s-a inregistrat in ultimul an pe segmentul serviciilor conexe de securitate. In special al celor de consultanta si de informare cu privire la protejarea sistemelor IT. Tendinta va continua si in viitorul apropiat. "Anul 2004 va fi un an de consolidare a pietei, analiza riscului fiind activitatea ce urmeaza logic celei de informare asupra securitatii. Pozitiile actorilor in piata vor fi ceva mai clare", afirma Bogdan Toporan, marketing manager la Best Internet Security, companie furnizoare de solutii de securitate Internet, parte a grupului de firme Best.





Cu ai lor defilam, dar si ai nostri sunt buni



De altfel, jucatorii cei mai importanti sunt tot cei pe care ii regasim si pe piata mondiala.



"Pe segmentul antivirus, principalii jucatori de pe piata sunt firmele americane si cele din Est intre care lider este producatorul local Softwin. Oricum in fruntea clasamentului se afla in continuare Symantec", afirma Mihai Anghel, general manager la Avira Soft SRL, companie germana care si-a deschis de curand un birou si un centru de dezvoltare la Bucuresti.



Pe segmentul solutiilor firewall, cel mai bine se misca CheckPoint, Symantec si CA, spun reprezentantii Softwin, in timp ce la intrusion-detection, lideri sunt Symantec, IBM si Computer Associates.





Pretul dicteaza, pirateria ramane ridicata



Ca in mai toate industriile, si softul de securitate este supus unei reguli care suna cam asa: e mai bun din moment ce costa mai putin.



"Piata este inca foarte sensibila la pret. In plus, romanii pun pe plan secundar securitatea infomatica, nu neaparat pentru ca nu ar fi afectati de atacurile electronice, ci pentru ca o considera prea costisitoare", explica reprezentantii GeCAD.



Mentalitatea se va schimba pe masura ce firmele isi vor da seama ca este mai profitabil sa investeasca in solutii si servicii avansate de securitate IT decat sa foloseasca doar minimul necesar pentru un fals sentiment de siguranta.



Pirateria pune si ea piedica dezvoltarii intr-un ritm mai alert a acestei industrii.



"Pirateria ramane in continuare cea mai mare problema in Romania. Procentele de 70% in randul companiilor si peste 90% in cel al utilizatorilor casnici spun totul", explica Oliviu Talianu.



Inmultirea atacurilor informatice va conduce insa la cresterea vanzarilor. Cel putin asa arata experienta de pana acum. "Cumpararile cresc foarte mult imediat dupa un atac major ceea ce arata lipsa de prevedere si aparitia unor masuri care din pacate sunt luate prea tarziu", spune Mihai Anghel.



Privit in ansamblu, viitorul suna bine, ca sa citam un slogan. Piata se educa incet-incet, companiile realizeaza pe zi ce trece ca pentru a avea o afacere sigura nu e suficient un antivirus si tot mai multi manageri vor sa scape de cosmarul "ce ma fac daca imi sparge cineva reteaua?".





Piata externa



In ciuda incetinelii cu care se misca inca mai toata industria IT, dupa cei cativa ani de recesiune prin care a trecut, sectorul de securitate (hardware, software si servicii) va cunoaste o crestere exploziva in urmatorii ani.



Conform companiei de cercetare a pietei IDC, piata de securitate IT va ajunge de la 17 miliarde de dolari cat era in 2001 la peste 45 miliarde de dolari pana in 2006.



Studiul realizat de IDC pe baza bugetelor de cheltuieli pe care companiile si le-au stabilit, mai releva faptul ca partea de hardware pentru securitate IT va avea cresterea cea mai rapida, in speta aproximativ 25% in fiecare an.



Piata pentru servicii de securitate va creste si ea cu 24% la nivelul fiecarui an, in timp ce segmentul de software se va dezvolta cu aproximativ 16% in aceeasi perioada de timp.



Companiile vor incerca sa conecteze diferite componente de securitate intr-un sistem complex de protectie a intregii retele informatice si acesta va fi principalul motor pentru cresterea acestui domeniu, spun analistii de la IDC.



Un alt studiu, realizat de Gartner pentru tarile care abia au aderat si care urmeaza sa intre in Uniunea Europeana, arata ca in aceasta regiune, sectorul de software antivirus va avea cea mai rapida crestere in urmatorii doi ani.



"Furnizorii care abia acum intra pe aceasta piata ar trebui sa se orienteze deocamdata pe tarile cu potentialul cel mai ridicat - Polonia si Cehia - inainte de a-si extinde activitatea in alta parte", spun analistii de la Gartner. Pentru a avea succes, producatorii va trebui sa vina cu versiuni localizate de soft antivirus si sa-si defineasca foarte bine un canal de distributie. Si mai ales sa fie atenti la dezvoltatorii locali de soft antivirus care sunt bine pozitionati in aceste tari.



Europa de Est a contribuit in 2002 cu numai 5% la totalul cheltuielilor efectuate in domeniul programelor informatice. Printre obstacolele cele mai importante in calea dezvoltarii acestei industrii Gartner enumera pirateria ridicata si pretul mic al produselor locale.



Croatia, Rusia si Romania se numara insa printre pietele cele mai promitatoare pentru industria antivirus.



Cele mai importante cheltuieli pentru achizitionarea de antivirusi le fac companiile de dimensiuni mai mari, cu peste 250 de angajati. Firmele mai mici care reprezinta de fapt grosul economiilor din Est, nu se inghesuie sa cumpere astfel de software, spun analistii de la Gartner.



"Se intalnesc frecvent situatii in care companii medii si uneori chiar mari folosesc software antivirus fara licenta", se precizeaza in raportul Gartner.



Potrivit unui alt studiu Gartner, veniturile din vanzarea de software pentru securitate ar urma sa creasca in Europa de la 1,2 miliarde de dolari din 2002 pana la 1,7 miliarde de dolari in 2006.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO