Business Hi-Tech

Cristian Dăscălu: Doar două start-up-uri tech din România au aplicat până acum pentru fonduri europene nerambursabile. Valoarea finanţărilor poate ajunge până la câteva zeci de milioane de euro.

Cristian Dăscălu: Doar două start-up-uri tech din...

Autor: Ioana Nita

03.07.2023, 00:07 1409

Start-up-urile locale de tehnologie tind să nu acorde atenţie oportunităţilor de finanţare neram­bursabile din fonduri europene, chiar dacă sumele pot ajunge să fie unele consistente şi chiar egale sau mai mari cu cele puse la dispoziţie de fondurile de investiţii. Până acum doar două start-up-uri româneşti de tehnologie au primit bani din fonduri europene – .lumen şi AMSIMCEL, cărora li se adaugă şi un proiect coordonat de Universitatea Tehnică din Cluj numit BIGALPS (Bio Inspired Geotechnical Applications to Launch Pan-European Solutions).

„Primul start-up românesc care a primit finanţare prin intermediul EIC (European Innovation Council) este startup-ul dotLumen (.lumen) din Cluj-Napoca. În 2021, acesta a primit o finanţare în valoare de 9,4 milioane de euro în cadrul Acceleratorului Consiliului European pentru Inovare (EIC). Al doilea start-up este Amsimcel, care a atras o finanţare mixtă de 4,8 milioane de euro prin intermediul EIC în 2022”, a declarat pentru ZF Cristian Dăscălu, ambasador European Innovation Council şi partener în cadrul GapMinder VC şi al programului de accelerare Techcelerator.

„Cel de al treilea proiect finanţat în cadrul EIC Transition este BIGALPS - Bio Inspired Geotechnical Applications to Launch Pan-European Solutions, coordonat de către Universitatea Tehnică din Cluj”, a completat el.

Valoarea finanţării pe care o poate primi un start-up şi timpul necesar pentru a primi fondurile depind de programul specific al Uniunii Europene la care aplică start-up-ul - Acceleratorul Consiliului European pentru Inovare (EIC) sau Horizon Europe.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO