Business Hi-Tech

Compania locală de dezvoltare software WE AS WEB a ajuns la un business de 25 mil. euro şi peste 500 de angajaţi la final de 2023: „Anul acesta ne-am propus să creştem la afaceri de 30 mil. euro şi la 600 de angajaţi“

Gabriel Zahan, CEO, WE AS WEB: Într-o lume a schimbării continue, inovaţia şi adaptabilitatea devin monedele principale de schimb. Astfel, după cinci ani de creştere continuă, am dezvoltat o organizaţie adaptabilă, ce ne permite să anticipăm nevoile clienţilor noştri şi să oferim şi mai multă complexitate şi profunzime în servicii. Organizaţia adaptabilă reprezintă o schimbare fundamentală faţă de filosofia clasică de operare şi management. La WE AS WEB este vorba despre o abordare care ne permite să exploatăm continuu oportunităţile de pe piaţă.

Gabriel Zahan, CEO, WE AS WEB: Într-o lume a schimbării continue, inovaţia şi adaptabilitatea devin monedele principale de schimb. Astfel, după cinci ani de creştere continuă, am dezvoltat o organizaţie adaptabilă, ce ne permite să anticipăm nevoile clienţilor noştri şi să oferim şi mai multă complexitate şi profunzime în servicii. Organizaţia adaptabilă reprezintă o schimbare fundamentală faţă de filosofia clasică de operare şi management. La WE AS WEB este vorba despre o abordare care ne permite să exploatăm continuu oportunităţile de pe piaţă.

Autor: Ioana Nita

18.03.2024, 12:00 1575

Portofoliul WE AS WEB are 70 de clienţi atât din România, cât şi din străinătate, din ţări precum SUA, Marea Britanie Irlanda, Olanda, Germania, Austria şi Israel  Pieţele noi vizate pentru extindere anul acesta sunt Australia şi Noua Zeelandă  La început de an, compania a deschis şi un birou în Israel.

Compania locală WE AS WEB, specializată în furniza­rea de servicii de dezvoltare software la comandă, ţinteşte să ajungă la finalul acestui an la un business de 30 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2023, şi la o echipă de peste 600 de angajaţi la nivel interna­ţional, în condiţiile în care încă de anul trecut a început extinderea serviciilor ofe­rite, iar acum plănuieşte intrarea pe noi pieţe. În 2023, WE AS WEB s-a extins cu birouri în Austria, SUA, Marea Britanie, Germania şi Olanda, iar pentru anul în curs are în plan să continue expansiunea pe piaţa americană, dar să intre şi pe alte pieţe europene - Elveţia, dar şi de pe alte continente - Australia şi Noua Zeelandă. În total, compania are 530 de angajaţi în prezent în sediile din România, Republica Moldova şi Albania.

„În prezent, avem aproximativ 530 de co­legi. Dintre aceştia, circa 400 sunt locali­zaţi în România, distribuiţi în oraşe precum Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Avem, de asemenea, peste 100 de colegi în Republica Moldova şi aproximativ 30 în Albania. Este o realizare semnificativă pentru noi să vedem că sun­tem capabili să atragem şi să păstrăm un nu­măr atât de mare de profesionişti talen­taţi, atât din ţară, cât şi din străinătate. Având în vedere extinderea şi diversificarea servicii­lor noastre, urmărim să aducem în echipă profesionişti dedicaţi, care să contribuie la obiectivele noastre de creştere. Ne-am propus să ajungem la 600 de colegi până la sfârşitul anului 2024. Recrutarea noastră se va concentra pe identificarea şi atragerea specialiştilor cu experienţă, având în vedere ritmul rapid al evoluţiei tehnologice şi cerinţele pieţei“ a declarat pentru ZF Gabriel Zahan, CEO al WE AS WEB.

Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, de 2,5 ori mai mare faţă de nivelul înre­gistrat în 2022, şi cu un profit de aproxi­mativ 4 milioane de euro, dublu comparativ cu anul precedent. „Printre principalii fac­tori care au contribuit la această creştere a fost răspunsul nostru rapid la nevoile pieţei şi la cerinţele clienţilor. Dat fiind contextul sensibil din sectorul teh­no­logic în 2023, am făcut eforturi con­siderabile pentru a ne asigura că suntem în pas cu evoluţiile şi tendinţele din domeniu. Acest lucru a inclus investiţii semnificative, precum şi o strategie atentă de consolidare a prezenţei noastre în nişele de piaţă relevante pentru sectorul teh­nologic. Aria noastră include, de acum, şi servicii com­plete de AI, SAP, AMS, cyber security, product strategy & development“, a precizat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO