Business Hi-Tech

Coaliţia PSD-PNL lansează în procedură accelerată numirea unor noi vicepreşedinţi la ANCOM, arbitrul pieţei de telecom. Calendar pe repede înainte în Parlament: depunere de candidaturi până pe 9 octombrie, marţi 10 la 12,30 analiza candidaturilor, tot marţi la 14,00 votul

Coaliţia PSD-PNL lansează în procedură accelerată...

Autor: Adrian Seceleanu

04.10.2023, 20:09 373

Coaliţia PSD-PNL a decis să numească alţi vicepreşedinţi la Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Camera deputaţilor propunând un calendar accelerat pentru întregul proces: depunerea candidaturilor până pe 9 octombrie şi analiza candidaturilor şi votul final a doua zi, pe 10 octombrie.

ANCOM are în organigramă două poziţii de vicepreşedinte, ocupate în prezent de Eduard Lovin şi Bogdan Iana, din anul 2017. Mandatele de vicepreşedinte au o durată de 6 ani.
Eduard Lovin şi Bogdan Iana pot candida pentru a obţine noi mandate. Eduard Lovin a declarat anterior că are în plan să candideze pentru un nou mandat.

Un alt nume vehiculat în piaţă ca potenţial candidat pentru o poziţie de vicepreşedinte este Cristin Popa, director executiv al ANCOM.

La procedură se va înscrie şi Mihai Eftimie, un antreprenor din telecom, care şi-a depus candidatura în acest an şi pentru a obţine poziţia de preşedinte al ANCOM. Parlamentarii l-au votat în funcţia de preşedinte al ANCOM pe Valeriu Zgonea. Parlamentul ar trebui să numească persoane competente la vârful ANCOM, pentru că industria de telecom este una care ţine de siguranţa naţională, a spus Eftimie.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO