Business Hi-Tech

Ceasul inteligent de la Vonino cu conectivitate 3G va fi lansat peste o lună în România

Ceasul inteligent de la Vonino cu conectivitate 3G va fi...

Autor: Ioana Nita

10.09.2014, 00:00 936

Advanced Technologies, distribuitorul exclusiv al firmei americane Vonino pe piaţa locală, va aduce peste o lună în România ceasul inteligent Smartwatch K2, lansat săptămâna aceasta la salonul de electronice IFA de la Berlin.

Smartwatch K2, care va fi comercializat la preţul de circa 800 de lei la retailerii şi la operatorii telecom parteneri Vonino de pe plan local, dispune de conectivitate 3G, având suport pentru microSIM. Astfel, utilizatorii pot prelua apeluri şi naviga pe internet direct de pe ceasul inteligent. Smartwatch K2 are procesor dual-core la 1,3 GHz, ecran de 1,54 inchi, spaţiu de stocare de 4 GB, cameră foto de 3 MP, navigaţie GPS şi rulează versiunea  4.2.2 Jelly Bean a sistemului de operare Android de la Google.

Compania va lansa de asemenea pe plan local şi trei noi modele de tablete - Orin QS, Otis QS şi Onyx QS, precum şi smartphone-ul GYGA QS. „Atât tabletele, cât şi smartphone-ul, sunt disponibile începând de astăzi pentru precomenzi prin intermediul partenerilor noştri din Europa. În România, noile produse vor fi disponibile în aproximativ 4 săptămâni“, a declarat reprezentantul Vonino pentru Europa, Razvan Vasile, CEO al Vonino Corporation GmbH.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO