Business Hi-Tech

BenQ prezintă noul proiector pentru telefonul de la Apple

Încetul cu încetul iPhone-ul devine unealta oamenilor de afaceri. BenQ prezintă noul proiector pentru telefonul de la Apple

Autor: Claudiu Ilioiu

25.01.2012, 12:51 754

Grupul taiwanez BenQ lansează pe piaţa din România a doua generaţie a mini-proiectorului Joybee, modelul GP2, echipat cu tehnologie de iluminare 3LED, docking station pentru iPhone şi iPod, baterie opţională şi posibilitatea de a proiecta imagini mari de la distanţe reduse.

Noul model vine cu o serie de îmbunătăţiri printre care se numără şi intregrarea unui docking station, certificat de Apple, pentru dispozitivele iPhone şi iPod, care permite utilizatorilor să proiecteze direct din smartphone sau din media player fişierele audio-video. BenQ GP2 poate fi conectat la o baterie opţională, accesoriu care sporeşte gradul de autonomie al utilizatorilor.

Joybee GP2 dispune de tehnologie de iluminare 3LED, rezoluţie WXGA(1280x800p), putând proiecta imagini HD de la distanţe reduse, are luminozitate de 200 ANSI lumeni, contrast nativ de 2400:1 şi posibilităţi complexe de conectare: HDMI, USB, A/V, RCA, D-sub.

"BenQ GP2 este un mini-proiector foarte performat din punct de vedere al funcţiilor şi posibilităţilor de afişare şi conectare. Deşi a fost proiectat special pentru posesorii de iPhone si iPod, prin docking station-ul integrat, acesta se adresează tuturor utilizatorilor de smartphone şi dispozitive mobile fiind foarte practic şi extrem de uşor de utilizat," a declarat, într-un comunicat, Dragoş Salamac team leader BenQ pentru România.

Joybee GP2 va fi disponibil pe piaţa din România începând din luna februarie, prin partenerii oficiali BenQ, la un preţ estimativ de 2.689 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO