Business Hi-Tech

ANCOM va reduce tarifele de interconectare la telefonia mobilă cu până la 30% de la 1 ianuarie

ANCOM va reduce tarifele de interconectare la telefonia mobilă cu până la 30% de la 1 ianuarie

Autor: Adrian Stefan Seceleanu

03.11.2011, 00:00 667

ANCOM va reduce, de la 1 ianuarie 2012, tarifele de interconectare pentru reţelele de telefonie mobilă cu până la 30%, la 0,0405 euro/minut, iar de la 1 septembrie 2012 tariful practicat de operatori va fi de 0,0307 euro/minut. Decizia ANCOM va avea un impact negativ asupra veniturilor operatorilor, dar, pe de altă parte, creează condiţiile pentru reduceri ale tarifelor retail.

Tarifele de interconectare sau de terminare a apelurilor sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara reţelei. Ultima reducere a tarifelor de interconectare pe segmentul telefoniei mobile a avut loc la 1 ianuarie 2009 pentru operatorii Vodafone România şi Orange România, iar pentru Cosmote România, RDS&RCS şi Telemobil la 1 iulie 2010.

"Astfel, începând cu 1 ianuarie 2012, tariful maxim pentru serviciile de terminare a apelurilor în reţele de telefonie mobilă va fi de 4,05 eurocenţi pe minut. A doua etapă de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor în reţelele de telefonie mobilă va avea loc la 1 septembrie 2012, când se va practica un tarif de 3,07 eurocenţi/minut", potrivit oficialilor ANCOM.

Reducerile din prima etapă sunt cuprinse între 19% şi 30%, până la niveluri simetrice pentru toţi operatorii de telefonie mobilă - Cosmote, Orange, RCS&RDS, Romtelecom, Telemobil şi Vodafone, urmate de o a doua etapă de reducere cu 24% a tarifelor tuturor operatorilor,

începând cu 1 septembrie 2012. În privinţa tarifelor de interconectare pentru reţelele de telefonie fixă, nivelurile propuse au rămas neschimbate faţă de cele propuse în consultare şi anunţate de ANCOM în prima parte a lunii august.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO