Business Hi-Tech

Allen Taylor, managing partner al Endeavor Catalyst: Ecosistemul de start-up-uri din România are nevoie de mai multe poveşti de succes de tipul UiPath care să servească drept model pentru alţii. România trebuie să-şi încurajeze antreprenorii să viseze măreţ

Allen Taylor, managing partner al Endeavor Catalyst:...

Autor: Alexandra Cepăreanu

03.12.2023, 15:34 145

Endeavor Catalyst a investit în două start-up-uri româneşti – FintechOS şi Druid – şi se uită după alte şase companii la început de drum.

Ecosistemul de start-up-uri de tehnologie din România are mult potenţial de dezvoltare însă are nevoie de mai multe poveşti de succes care să servească drept model pentru alţi antreprenori, este de părere Allen Taylor, managing partner al fondului de investiţii Endeavor Catalyst. El consideră că România trebuie să-şi încurajeze antreprenorii să „viseze măreţ” pentru a-şi atinge potenţialul.

„Ecosistemul are încă nevoie de mai multe «poveşti de succes» care să servească drept modele pentru alţii. UiPath este un prim exemplu excelent, dar trebuie să fie şi altele. Dacă România poate construi încă trei-cinci astfel de exemple, are potenţialul de a inspira o nouă generaţie de antreprenori”, a spus pentru ZF Allen Taylor. Vehiculul de investiţii Endeavor Catalyst a făcut deja două investiţii în România – în start-up-urile FintechOS şi Druid – şi se uită în continuare la încă şase companii aflate la început de drum cu potenţial.

„Am făcut două investiţii până acum în start-up-uri româneşti. Prima a fost cu FintechOS în 2021, iar recent ne-am alăturat seriei B de finanţare pentru Druid. Investim între 1 şi 2 milioane de dolari pentru fiecare companie Endeavor, aşa că am investit doar câteva milioane de dolari până acum. În continuare, căutăm fondatori extraordinari care «visează în stil mare» pentru a construi companii semnificative şi longevive. Credem că pot fi construite companii globale de peste 1 miliard de dolari de oriunde, inclusiv din România.”

Un punct forte care i-a atras atenţia lui Allen Taylor asupra industriei de IT&C din România este reprezentat de talentul şi forţa de muncă care se regăseşte la nivel naţional, a mai spus reprezentantul Endeavor Catalyst.

„Talentul este un element care mă atrage când mă uit la industria de IT&C din România. Şi aici nu mă refer doar la fondatori şi antreprenori, ci şi la tinerii care lucrează în aceste companii.”

Astfel, unul dintre sfaturile lui Allen Taylor pentru antreprenorii români ar fi să „creadă în ei” şi să nu uite că antreprenoriatul este un „joc pe termen lung”.

„Consider că antreprenorii români au foarte mult talent şi potenţial. Le-aş spune să creadă în ei înşişi şi să nu uite că majoritatea «poveştilor de succes care apar peste noapte» au nevoie de fapt de 10-15 ani pentru a se «construi». Acesta este un joc pe termen lung”, a spus Allen Taylor.

De asemenea, pentru a stimula ecosistemul de start-up-uri dar şi întreaga industrie de IT&C naţională, România trebuie să îşi impulsioneze şi să îşi susţină mai mult antreprenorii care au idei şi curaj.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO