Business Hi-Tech

Afacerile americanilor de la Emerson au crescut cu 29,3% în 2022, ajungând la 1,396 mld. lei

Afacerile americanilor de la Emerson au crescut cu 29,3%...

Autor: Laurentiu Cotu

12.09.2023, 17:00 154

Compania globală de tehnologie şi software Emerson, parte a concernului american Emerson, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 1,396 mld. lei (283,3 mil. euro), în creştere cu 29,3% faţă de anul anterior, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania şi-a înjumătăţit profitul în 2022, ajungând la 40,2 mil. lei (8,1 mil. euro), de la un câştig net de 82,9 mil. lei (aproximativ 16,8 mil. euro), obţinut în 2021, potrivit datelor publice. Anul trecut, în luna iunie, Emerson a inaugurat un nou centru de instruire la sediul din Cluj, axat pe soluţiile de măsurare Rosemount™ şi Micro Motion™, utilizate în cadrul industriei farmaceutice, a apelor uzate, chimice şi energetice.

Centrul de training, conceput pentru a susţine atât instruirea în format fizic, cât şi virtual, găzduieşte prezentări şi cursuri de instruire pentru clienţii şi angajaţii Emerson din întreaga Europă. Centrul poate instrui mai mult de 500 de angajaţi şi clienţi în fiecare an prin intermediul capacităţilor online şi de la faţa locului, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO