Business Construct

Teraplast, plus de 16% la trimestru

29.05.2008, 21:09 23

Teraplast Bistrita, cu activitati in sectorul materialelor de constructii si prelucrarii maselor plastice, a realizat in primul trimestru o cifra de afaceri de 42 milioane de lei (circa 11,4 mil. euro), iar profitul net a scazut cu 38%, pana la 3,9 milioane de lei.
Teraplast controleaza alte doua firme, Plastsistem si Politub, specializate in vanzarile de panouri sandwich, respectiv tevi din polietilena.
Veniturile Plastsistem au crescut cu 74% in primul trimestru, la 9,77 milioane de lei, iar cheltuielile au urcat cu 67%, la 9,3 milioane de lei. Firma a obtinut un profit brut in crestere de aproape noua ori, de la 54.574 lei la 483.470 lei.
Politub a inregistat in intervalul ianuarie-martie venituri mai mari cu 91,5%, la 13,84 milioane de lei, si un avans al cheltuielilor de circa 96%, la 12,77 milioane de lei. Profitul net al firmei s-a majorat de la 592.000 lei la 917.000 lei.
La nivel consolidat, grupul Teraplast previzioneaza pentru acest an un profit net de circa 27 milioane de lei, in crestere cu 68,2%.
Grupul a consemnat anul trecut vanzari totale consolidate de 219,12 milioane lei, in crestere cu 40% fata de anul 2006, conform situatiilor financiare consolidate calculate dupa standardele internationale de contab-ilitate (IFRS). Profitul net consolidat la nivel de grup a urcat in 2007 cu 75%, la 16,05 mi-lioane de lei. Compania Teraplast are o participatie de peste 70% in cadrul Plastsistem si de 50% la firma Politub.
Grupul de firme a programat investitii de 66 de milioane de euro, pana in 2013, pentru extinderea capacitatilor de productie, diversificarea portofoliului si optimizarea activitatilor.
Firma din Bistrita a derulat in perioada 7-17 aprilie o oferta publica initiala de vanzare de actiuni, care a fost suprasubscrisa cu 4%. In urma ofertei, participatia actionarilor Dorel Goia si Emanoil Viciu s-au redus la 32% din actiuni si respectiv 21%. SIF Banat-Crisana detine 10% din actiunile Teraplast, iar Marley Ungaria (membra a grupului belgian Aliaxis) are o participatie de 7%.
Terraplast produce sisteme complete de canalizare interioara si exterioara, alimentare cu apa si incalzire, finisaje interioare si exterioare, profile pentru tamplarie PVC, ferestre si usi cu geam termopan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO