Business Construct

Solutii alternative pentru constructia de drumuri locale

Solutii alternative pentru constructia de drumuri locale

Tehnologiile alternative nu vor fi utilizate pentru constructia de drumuri nationale

29.03.2007, 20:27 1665

Cererea de tehnologii neconventionale pentru drumuri, care sunt aplicate in tarile dezvoltate de circa 30 de ani, ar putea inregistra o crestere odata cu decizia luata anul acesta de Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT), prin care se vor utiliza astfel de solutii pentru drumurile locale si nationale. Unul dintre factorii determinanti in utilizarea solutiilor alternative este dublarea pretului la bitum in ultimii doi ani. Tehnologiile alternative nu vor fi insa utilizate pentru constructia drumurilor nationale, din cauza traficului foarte mare si a greutatii mari pe osie, dar in perspectiva nu vor fi excluse astfel de variante, daca isi vor dovedi eficienta, declara Radu Berceanu, ministrul transporturilor, la un seminar pe teme de profil. "Avand in vedere initiativa Ministerului Transporturilor in programul declansat la 1 februarie 2007 de refacere a infrastructurii rurale, sperantele sunt foarte mari in ceea ce priveste cererea de solutii alternative pentru constructia de drumuri. Este laudabila implicarea Guvernului prin declansarea acestui program atat din punctul de vedere al popularizarii la nivelul administratiilor locale a tehnologiilor neconventionale, cat si din punctul de vedere al sustinerii financiare a acestuia", afirma Costin Hateganu, presedintele firmei HTY International, care a adus in Romania tehnologia germana Perma-Zyme. Produsul consta intr-un liant aditivant, 100% ecologic format din enzime (compus organic de natura proteica, prezent in toate celulele vii) pentru stabilizarea solurilor si constructia drumurilor. Tehnoligia Perma-Zyme consta in crearea de noi structuri cristaline din mineralele dizolvate in apa, aflate in sol.
"Chiar daca fondurile alocate de catre Guvern nu vor rezolva nici pe departe problematica infrastructurii rurale, accesarea si folosirea fondurilor structurale pentru acest domeniu, acordate de Comunitatea Europeana pentru Romania, se va face tinand cont de experienta acumulata in ultimii ani", spune Hateganu.
Primul drum comunal realizat in tehnologia Perma-Zyme 11X a fost drumul comunal 123 - Orevita, jud. Mehedinti, in urma cu 3 ani, drum care se prezinta (fara nicio lucrare de intretinere ulterioara) foarte bine, potrivit reprezentantilor HTY International.
Alte drumuri pe care s-a utilizat aceasta tehnologie au fost drumul comunal Suseni - Malu Spart, judetul Giurgiu (Bolintin Vale), si drumul comunal 65 Voloiac - Strehaia.
Costul pe metrul patrat de drum stabilizat in tehnologia Perma-Zyme 11X este de aproximativ 8 euro / mp (pretul cuprinde costul solutiei de stabilizare, impreuna cu costul de aplicare).
Avantajele tehnologiei Perma-Zyme sunt modul rapid de aplicare a solutiei, circa un kilometru pe zi, garantie de cinci ani in cadrul unui contract cu intretinere ulterioara, iar drumul poate fi practicabil fara obligativitatea de a aplica o imbracaminte asfaltica.
Aceasta tehnologie este prezenta inca din 1995 pe piata romaneasca, insa avizele de folosire au fost primite peste noua ani. "Tentative de patrundere pe piata romaneasca a acestei tehnologii au fost facute incepand din 1995, insa agrementarea, precum si avizul tehnic care sa permita aplicarea acesteia in conditii legale s-a obtinut in iulie 2004", explica Hateganu.

Tehnologia americana rezistenta la un trafic de 1.000 de vehicule
O solutie alternativa similara este promovata pe piata romaneasca de firma Serv Comfin, care importa tehnologia americana TerraZyme, produsa de compania Nature Plus. TerraZyme este un stabilizator de sol care consta in tratarea pamantului cu o solutie apoasa de TerraZyme. Mai precis, un litru de TerraZyme concentrat este necesar pentru 27 de metri cubi de pamant. Practic, stabilizatorul de sol are o actiune de cimentare a pamantului, prin cresterea caracteristicilor de portanta ale solului, in cadrul unui proces de creare a unor legaturi mai stranse intre particule.
Stabilizarea solurilor cu TerraZyme asigura o suprafata rezistenta la deteriorari si este garantata pentru cel putin cinci ani de exploatare, la un trafic mediu sub 1.000 de vehicule pe zi, potrivit reprezentantilor TerraZyme. In plus, stabilizatorii de sol rezista la ciclul inghet-dezghet.
In urma unor studii stiintifice, compania americana Nature Plus a reusit sa reduca in timp costurile de constructie de la 10% la 25%, iar costurile de mentenanta au fost reduse cu 75%.

Zgura procesata, solutie alternativa pentru drumuri
Compania DSU Romania, membra a grupului german ThyssenKrupp, produce in Romania o solutie tehnica de procesare a zgurii metalurgice neferoase, prelevata din haldele combinatului siderurgic Mittal Steel Galati, denumita Lidonit.
"Introducerea pe piata a tehnologiei Lidonit s-a facut inca din anul 2003 odata cu executarea lucrarilor de aplicare a unui strat de baza si binder pe bulevardul Averescu din Bucuresti, precum si a unui strat de uzura si binder pe bulevardul Dacia, intre intersectia cu Calea Victoriei si Calea Grivitei", spune Ravan Ratcu, directorul DSU Romania.
Spre deosebire de stabilizatorii de sol, solutia Lidonit poate fi utilizata si pentru consolidari si reabilitari de diguri, precum si pentru drumuri nationale ca strat de uzura. Printre lucrarile in care Lidonit-ul a fost aplicat se numara aplicarea unui strat de uzura pe DN 2B Galati-Giurgiulesti, precum si a unui strat de forma pe tronsonul Drajna-Fetesti de pe autostrada Bucuresti-Constanta. In anul 2006 s-au livrat aproximativ 700.000 de tone de agregate de tip Lidonit, in crestere fata de anul precedent.
"Consideram ca cererea de solutii altenative pentru constructia de drumuri va creste considerabil in urmatorii ani in Romania, datorita avantajelor pe care le are acest tip de agregate, precum usurinta la tehnologia de intindere, compactare foarte buna si costuri scazute in comparatie cu solutiile clasice", precizeaza Ratcu.
Produsele rezultate in urma procesarii zgurilor de uzina metalurgica feroasa sunt agregate din zgura utilizata in domeniul constructiilor de drumuri, cai ferate, civile, hidrotehnice, ca alternativa la agregatele traditionale din roca naturala exploatata din cariera. "Introducerea pe piata constructiilor a unei astfel de alternative reduce exploatarile de roci din cariere, aria judetelor Galati, Braila, Ialomita, Buzau, Vaslui sau Vrancea fiind deficitara in piatra sparta provenita din cariere, in exploatare fiind doar carierele din Muntii Macin", conchide Ratcu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO