Business Construct

Luni fierbinţi pentru furnizori

Luni fierbinţi pentru furnizori

Luni fierbinţi pentru furnizori

Autor: Ioan Dornescu

24.11.2011, 00:03 192

Evoluţia pieţei de centrale termice este influenţată în mare măsură de rulajul înregistrat în semestrul al doilea, când lumea fie se debraşează de la sistemul centralizat, fie se gândeşte serios la sursele şi costurile de încălzire pentru următoarea iarnă.

Un alt pilon al pieţei de profil este segmentul înlocuirilor, susţinut de clien­ţii care achiziţionează centrale noi, mai performante, în locul unităţilor vechi. Cel de-al treilea vector de creştere, reprezentat de construcţiile noi, a ajuns să deţină o pondere nesemnificativă după venirea crizei.

Jucătorii din piaţa centralelor termice sunt "în priză" în această perioadă, iar lunile septembrie-octombrie sunt vârful de sezon pentru acest segment. Din păcate pentru companii, în primele nouă luni evoluţia pieţei a fost similară cu cea de anul trecut. Uitându-ne însă şi spre alte pieţe, stagnarea nu este tocmai un rezultat rău, pe o piaţă cu un rulaj anual de circa 80 de milioane de euro.

Debranşările de la sistemul centralizat constituie o resursă importantă de creştere pentru furnizorii de centrale termice. În 2010, dintre cele peste 72.000 de apartamente debranşate, proprietarii a peste 60% dintre aceste locuinţe au renunţat la sistemul centralizat în perioada august-octombrie, spune Cătălin Drăguleanu, director de vânzări al Ariston Thermo România.

În acest an însă, discuţiile privind eliminarea totală sau parţială a subvenţiilor, precum şi "anunţurile confuze" ale primăriilor privind posibilitatea de a susţine din bugetele proprii aceste subvenţii au condus la o frânare a debran­şărilor. "Dacă până în luna iulie a anului curent, numărul locuinţelor debranşate de la sistemul centralizat era de aproape 16.500, în creştere cu 13,5% faţă de aceeaşi perioadă (ianuarie - iulie) a anului precedent, luna august a adus o scădere masivă, cu aproape 48% faţă de luna august a anului 2010. Per total, în ianuarie - august 2011 numărul debran­şărilor a fost în scădere cu 20% faţă de perioada similară a anului precedent, până la un nivel de 25.548 locuinţe" , a declarat Sever Scarlat, directorul general al Baxi România, arătând şi el importanţa debranşărilor în industria centralelor termice.

El susţine că sezonul rece aduce încetinirea ritmului de vânzare de centrale termice către cei ce s-au debranşat de la sistemul centralizat, în principal din cauza barierelor legislative, şi creşterea vânzărilor în rândul celor care-şi înlocuiesc vechiul echipament cu unul nou, mai performant.

Parcul total de centrale termice din România este estimat la aproximativ două milioane de unităţi, iar conform statisticilor, circa 6% dintre echipamente suferă intervenţii majore în perioada post-garanţie, care impun înlocuirea produsului sau a unor piese de schimb, a adăugat Scarlat.

Reprezentantul Baxi estimează că piaţa termotehnică din România a totalizat în primele nouă luni din 2011 aproximativ 80.000 - 90.000 de centrale, volum relativ similar faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar până la finele anului va totaliza aproximativ 125.000 de uni­tăţi şi o valoare de maximum 70-80 de milioane de euro.

"Anul următor piaţa va evolua în special în funcţie de deciziile şi posibilităţile autorităţilor de a menţine sau nu subvenţiile acordate din bugetele locale, dar şi de problemele pe care le vor în­tâmpina CET-urile (...). O creştere cu circa 15-20% va fi generată cu certitudine de piaţa de înlocuiri" , a afirmat reprezentantul Baxi.

Afacerile Baxi România au crescut uşor în primul semestru din acest an, iar compania se aşteaptă ca la nivelul întregului an să stagneze sau să urce de la 19,6 milioane de lei la 20 de milioane de lei (4,7 mil. euro).

Portofoliul de produse al companiei controlate de grupul BDR Thermea, înregistrat în Olanda, include, printre altele, centrale termice, care generează 80% din vânzări, pompe de căldură, panouri solare şi boilere.

Cât costă gigacaloria. Directorul de vânzări al Ariston afirmă că discuţiile privind posibila eliminare a subvenţiilor la energia termică au avut un impact pozitiv asupra pieţei în 2010, determinând o creştere cu 35%, la 135.000 de unităţi vândute.

Compania va avea o imagine mai clară asupra evoluţiei pieţei din acest an după publicarea de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) a situaţiei debranşărilor la nivelul lunii septembrie.

"Pentru acest an estimăm un avans al pieţei locale de centrale termice murale de apartament, faţă de 2010. Anunţul Gu­vernului privind eliminarea subven­ţiilor la încălzire a fost făcut destul de târziu, iar în momentul de faţă pre­­ţul facturat iarna viitoare pentru agen­tul termic furnizat populaţiei a rămas în responsabilitatea autorităţilor locale care încearcă să găsească soluţii şi încă nu ştim preţul real pentru căldură de iarna viitoare. Abia acum începe să se decidă cu cât va fi facturată Gigacaloria în această iarnă" , a spus Drăguleanu.

Astfel, el a arătat că în ceea ce pri­veşte creşterile preţului facturat al Gigacaloriei în acest an, au fost deja anunţate modificări pentru următoarele oraşe: Târgovişte (de la 290 lei la 430 lei Gcal), Ploieşti (de la 140 lei la 160 lei Gcal), Constanţa (de la 170 lei la 338 lei Gcal), Miercurea-Ciuc (de la 229 lei la 299 lei Gcal), Focşani (de la 270 lei la 400 lei Gcal) sau Piteşti (de la 198 lei la 245 lei Gcal).

Referindu-se la 2012, el estimează că numărul debranşărilor ar putea creşte, influenţând pozitiv piaţa de profil.

Afacerile Ariston Thermo România au stagnat în primul semestru şi ar putea creşte în acest an de la 30 de milioane de euro în 2010 la peste 32 de milioane de euro.

Compania este controlată de producătorul italian de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră Ariston Thermo Group. Vânzările de centralele termice murale acoperă peste 65% din business-ul Ariston Thermo România, boilerele electrice generează 25% din afaceri, iar diferenţa este asigurată de livrări de sisteme solare.

De la 1.600 de lei în sus. Reprezentantul Baxi arată că efectele crizei, materializate în scăderea consumului, a veniturilor şi a puterii de cumpărare a populaţiei au condus la o luptă acerbă în piaţă, jucătorii fiind nevoiţi să repoziţioneze produsele din punctul de vedere al preţurilor sau să vina cu beneficii suplimentare (produse şi/sau servicii), destinate clienţilor finali. Astfel, preţul unei centrale termice cu eficienţă standard a scăzut chiar şi până la un nivel de 1.600 - 1.700 de lei, media fiind de circa 2.200 - 2.500 de lei la brandurile consacrate, a spus Scarlat.

"Costul unei centrale termice de apar­tament variază între 1.990 lei şi 2.700 lei, în funcţie de marca, modelul şi puterea acesteia. În ultimii doi ani nivelul pre­­ţurilor la centralale termice de apartament a fost tot în jurul aceleiaşi valori, cuprinsă între 1.800 şi 2.700 lei" , a afirmat, la rândul său, directorul de vânzări al Ariston Thermo România.

Până la finele anului, cele mai mari achiziţii de centrale termice vor fi realizate în zonele geografice în care CET-urile se confruntă cu probleme în livrarea agentului termic, cât şi cu cotaţii foarte mari de facturare a Gigacaloriei.

Reprezentantul Ariston dă drept exemplu ora­şul Timişoara, unde nivelul debranşărilor a crescut în 2011 cu circa 300% faţă de 2010, peste 7.000 de locuinţe renunţând la sistemul centralizat de la începutul anului şi până la finele lunii august.

La nivelul anului trecut, cazuri relevante au fost oraşele Târgu-Mureş şi Braşov, unde aproximativ 18.500 şi respectiv 10.000 de locuinţe au renunţat la încălzirea centralizată.

Pentru Baxi, Translivania şi vestul ţării generează cea mai mare pondere în totalul vânzărilor companiei, unul dintre motive fiind vechimea parcurilor de centrale termice instalate, în special în oraşe complet debranşate de la sistemul centralizat de încălzire.

Deşi piaţa de centrale termice stă mult mai bine decât alte segmente co­nexe construcţiilor, este de remarcat că optimismul jucătorilor privind evoluţia sectorului în acest an a pierdut din avânt în ultimele luni.

Prognozele au devenit astfel mai temperate în actuala perioadă, care va consolida rulajele şi le va transforma din estimări în certitudini.

Pe piaţa locală de profil, disputată în principal de importuri, mai activează companii precum Robert Bosch, Köber, Immergas, Vaillant sau Viessmann.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO