Business Construct

iO Partners, un investitor american preia operaţiunile JLL din România, Cehia, Ungaria şi Slovacia. JLL rămâne direct doar în Polonia, cea mai mare piaţă din regiune

iO Partners, un investitor american preia operaţiunile...

Autor: Bogdan Alecu

25.04.2023, 13:28 1025

Firma globală de servicii imobiliare profesionale JLL (NYSE: JLL) şi iO Partners anunţă astăzi că JLL va transfera către iO Partners diviziile de Leasing, Capital Markets, Evaluari, Consultanţă şi Project Management în România, Cehia, Ungaria şi Slovacia.

Biroul local va păstra echipa formată din 35 de oameni şi brandul JLL, dar vor lucra drept franciză, după modelul Cushman&Wakefield.

Vlad Stanislav, manager cu experienţă de 22 de ani, rămâne în funcţia de Managing Director al JLL în România. Vlad Stanislav s-a alăturat JLL în ianuarie 2022 în calitate de Managing Director al Tetris Design & Build, după ce condusese anterior GEZE Romania. Este absolvent al Universităţii "Transilvania" din Braşov şi a studiat Managementul Strategic la German Graduate School of Management & Law din Heilbronn, Germania. În plus, el poate deveni şi acţionar al noii companii.

Mutarea vine şi în contextul în care pe piaţa locală şi la nivel regional piaţa de birouri a încetinit.

"Acest parteneriat permite iO Partners să intre pe o piaţă strategică de creştere, continuând să se bazeze pe capacităţile de top ale JLL în regiune construite în ultimii 20 de ani. Suntem încântaţi să putem combina o echipă internaţională puternică şi consacrată cu agilitatea unei companii regionale, bine poziţionată pentru a oferi servicii de top clienţilor din Cehia, Ungaria, România şi Slovacia", a spus Michael Stanton, investitor american şi fondator al iO Partners. Anterior el a fost şi în boardul CA Immo.

JLL îşi va păstra activitatea de Workplace Management, care oferă servicii integrate de Facilities Management pentru conturile sale.

Se preconizează că parteneriatul va intra în vigoare până la începutul lunii iunie 2023, iar integrarea va avea loc în următoarele luni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO