Business Construct

Bucureştiul concurează cu Varşovia, Sofia şi chiar Madrid, Milano sau Lisabona pe piaţa de birouri, însă lipsa de predictabilitate din Capitală, dar şi infrastructura subdimensionată, mai ales pe partea de transport în comun, fac ca pentru fiecare nume nou intrat alte zece să fie pierdute altor capitale

Conferinţa Birouri şi Rezidenţial 2023

Bucureştiul concurează cu Varşovia, Sofia şi chiar...

Autor: Bogdan Alecu, Roxana Rosu, Mircea Nica

29.09.2023, 07:00 441

Pentru fiecare investiţie sau companie care alege să vină la Bucureşti, alte zece merg în altă capitală europeană, pentru că nu avem predictabilitate sau infrastructură.

Bucureştiul reuşeşte să atragă nume mari în clădirile de birouri dezvoltate, însă numărul celor pierdute este de zece ori mai mare, explică jucătorii din domeniu, deoarece lipsa de predictabilitate şi infrastructura încă deficitară reprezintă un minus important pe lista acestora.

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), companie antreprenorială ale cărei acţiuni sunt incluse în indicele bursier principal BET, a anunţat săptămâna trecută semnarea unui contract de închiriere de 57 mil. euro pe 15 ani, începând cu 2026, cu un chiriaş al cărui nume este confidenţial.

„Tranzacţia anunţată la Bursă este uşor atipică pentru piaţa din România, dar arată că suntem o destinaţie atractivă şi sunt companii care fac investiţii foarte mari, pe termen lung. Este una dintre cele mai mari tranzacţii din istorie ca valoare pentru Bucureşti şi confirm creşterea încrederii din partea companiilor, care se traduce într-o perioadă contractuală mai mare. Noi concurăm cu polonezii, dar şi cu Portugalia, anumite zone din Spania şi de obicei până acum pierdeam“, a spus Mihai Păduroiu, CEO Office Division, One United Properties, în cadrul celei de-a opta conferinţe ZF Birouri&Rezidenţial 2022.

Conferinţa a fost organizată alături de Nusco Imobiliara, Vantage Towers, Alesonor, ARQA, Filip&Company, Genesis Property, Hils Development, Iulius, my hive, Noerr, MetaWealth, North Bucharest Investments, One United Properties, Redport Capital, STC Partners şi Workspace Studio.

„Consultanţii văd cum investiţii de sute de milioane de euro se duc în altă parte, iar impactul acestor pierderi este foarte mare. La fiecare investitie câştigată sunt 10 pierdute, care se duc în altă ţară. Discutăm mult prea puţin despre investiţiile pe care le pierdem. Am semnat un contract, după discuţii de trei ani, dar în spate sunt alte cinci pierdute, pentru că nu avem infrastructură, predictibilitate"

Piaţa locală a reuşit în în ultimii ani să atragă nume noi precum London Stock Exchange sau Ford Motor Company cu un centru de servicii, însă astfel de intrări noi sunt anunţate  de cel mult o dată sau de două ori pe an. 

"Vom anunţa câteva tranzactii care vor aduce un grad ridicat de optimism, vor arăta că piata de birouri este matură şi că Bucureştiul este o locatie extrem de atractivă. Anul trecut am semnat cu Siemens Energy la One Cotroceni Park şi în continuare discutăm cu alte companii. Sper ca până la finele anului să anunţăm cel putin o tranzacţie similară. Aceste companii generează valoare în economie, prin angajări, prin know how şi prin atragerea unui ecosistem de furnizori, parteneri, clienţi", a spus Mihai Păduroiu.

Tudor Ionescu, Head of Advisory Transaction Services, Office CBRE Romania  explică faptul că la nivel regional Bucureştiul concurează cel mai mult cu Varşovia şi Sofia, mai puţin cu Budapesta, unde pipelineul de clădiri noi este cel mai mare.

"Am învins Milano şi Madrid pe nişte proiecte. Avem proiecte de calitate, avem consultanţi de calitate, soluţii bune pentru orice chiriaş. Companiile noi când se uită la o zonă nouă se uită la forţa de lucru, să fie disponibilă, educată, la componenta de reglementări a statului, al taxări şi facilităţi, şi la o componentă de birou. Avem patru discuţii pentru companii care se uită la zona noastră şi suntem în pozitia de pitch de ţară, cu Varşovia şi Lisabona. Ce face atractiv Bucurestiul şi România este o taxare clară şi contantă, o forţă de muncă disponibilă, o cultură a muncii", a spus Tudor Ionescu.

Laurenţiu Manea, Office Buildings Manager în cadrul Iulius, explică faptul că şi centrele regionale ale României sunt în prim-planul marilor companii, ia Timişoara, Cluj şi Iaşi atrag nume celebre.

"Cele trei oraşe devin tot mai atractive pe zona de dezvoltare-cercetare. La Timişoara de exemplu avem al doilea centru Amazon în România. Este cerere pentru zona de birouri, în toate oraşele în care suntem prezenţi. Am deschis la Iaşi cea mai mare clădire de birouri din România, de 60.000 mp, din care 54.000 mp doar birouri. Sunt 13 companii care au birouri acolo, din care şase sunt pentru prima dată în Iaşi. Palas Iaşi şi Palas Campus au 136.000 mp de birouri, cu 70 de companii şi 14.000 de angajaţi. Este un pol IT. Este o oportunitate pentru tineri să rămână acasă, să lucreze local. Este cea mai mare investitie din Iaşi din ultimii ani, de 120 mil.euro. Am investit în accesibilitate, în infrastructura rutieră, parcări", spus Laurenţiu Manea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO