Business Construct

Amenajari interioare: Decorurile florale, din nou in trend

Amenajari interioare: Decorurile florale, din nou in trend

Segmentul rezidential prefera culorile tari, inserturile si elementele de decor care imita lemnul sau piatra

26.04.2007, 19:37 920

Gusturile romanilor in materie de placi ceramice sunt din ce in ce mai sofisticate, ei orientandu-se spre accesorii precum flori sau fluturi, preferand in acelasi timp materialele care imita lemnul, piatra, tesatura sau chiar pielea. Se observa astfel o tendinta spre natural, spre elemente din natura, dar si orientarea catre contraste. "Pe segmentul rezidential sunt in voga culori calde combinate cu decoruri ca accent, motive florale discrete. Totodata, placile glazurate si portelanate, in formate atipice sunt foarte cautate. Tendinta generala este insa spre natural", spune Simona Bonea, director de marketing Delta Distrubution, cel mai mare distribuitor de placi ceramice. Orientarea spre natural s-a facut simtita mai intai la nivel mondial, ajungand acum si pe piata locala, influentand puternic gusturile consumatorilor.
"Am inceput si noi sa ne aliniem la tendintele mondiale, adica sa folosim materiale cat mai aproape de textura si forma materialelor naturale", spune Lucian Azoitei, general manager Pazo Grup. Daca imitatia de lemn a fost si anul trecut in top, imitatiile de metal abia acum fac primul pas spre celebritate.
"Imitatiile de metal sunt trendul anului, la care se adauga si imitatiile de tapet pe placaj ceramic, decorurile florale si cu fluturi. Imitatiile de lemn sunt in continuare pe val chiar daca au doi-trei ani de cand sunt pe piata", afirma Catalina Donescu, director pe vanzari la SSAB Impex din Bacau. In materie de culori albul, negrul si griurile, dar si combinatiile cu nuante mai tari au luat locul bejurilor. "Culorile tari, inserturi si elemente de decor care imita lemnul sau piatra sunt preferate pe segmentul rezidential", a spus reprezentantul Pazo.
In anumite cazuri albul si negrul au inlocuit culorile, acestea existand acum ca accesorii. "Culorile clasice de bej si maron s-au dus spre gri si mult alb si negru", spune Donescu. In anumite cazuri insa sunt preferate culorile mai calde, mai ales cand placile ceramice nu au dimensiuni foarte mari. "In apartamente predomina culorile mai calde si imitatiile de lemn", adauga reprezentanta SSAB.


Dimensiuni in crestere

In ceea ce priveste dimensiunile, acestea au crescut foarte mult in ultima perioada. "Dimensiunea placilor a crescut foarte mult astfel incat, daca acum cativa ani lucram cu placi de 20x25 sau 25x40 acum placajele de bai sunt de 30x90 sau chiar 45x100, iar pentru pardoseli dimensiunea clasica de 30x30 s-a transformat in 60x60 din ce in ce mai frecvent", precizeaza Donescu.
Avand in vedere aceasta tendinta, compania Delta Distribution a introdus recent placi portelanate de formate mari. Compania, care este cel mai mare distribuitor de palci ceramice de pe piata, importa produsele in special din Spania Italia si Cehia, dar cumpara si de la producatori autohtoni.
La birouri se pefera dimensiunile si mai mari, iar in materie de culori parerile, ca si gusturile, sunt impartite. "Pentru birouri in general se merge pe placi mari de 45x45 sau 60x60 in culori uni sau imitatii de piatra pe nuante de gri , alb sau negru", spune reprezentanul SSAB.
Cele mai cautate modele raman insa imitatiile de materiale naturale, ca si in cazul apartamentelor sau caselor. "Se aleg multe placi de ceramica care imita piatra naturala, ardezia, in culori inchise, de exemplu negru sau maron inchis, cu decoruri sau inserturi foarte sofisticate prelucrate de culori tari precum rosu sau orange", afirma Azoitei de la Pazo. Cert este ca romanii isi doresc din ce in ce mai mult un spatiu personalizat, ceea ce impulsioneaza vanzarile producatorilor si distribuitorilor de placi ceramice.
"Piata a crescut pe segmentul mediu si se pare ca, in sfarsit, romanii au ajuns la concluzia ca interiorul casei e foarte important, confortul lor psihic depinzand de acest lucru", crede Donescu de la SSAB. Totusi, spatiile personalizate se lovesc de multe ori de tendinta developerilor de a simplifica proiectul si a evita cumpararea multor repere, potrivit directorului Pazo. Pazo Grup este reprezentantul autorizat al grupului Marazzi, cel mai mare producator mondial de placi ceramice, ca urmare compania le poate oferi clientilor peste 50.000 de repere. Produsele sunt importate astfel de la fabricile Marazzi din Italia, Spania si Franta.
Piata creste si ca urmare a faptului ca placile ceramice si-au gasit loc acum si in sufragerii, dormitoare sau holuri, si nu numai in bucatarii sau bai. "Multa lume incepe sa aleaga placajul ceramic si in living, in locul lemnului natur, pentru ca se intretine mult mai usor si rezista mult mai bine in timp", adauga Donescu.


O piata de peste 200 de milioane de euro

Totodata, dezvoltarea pietei constructiilor atrage vanzari mai mari de placi ceramice. "Cererea este in continua crestere datorita dezvoltarii pietei constructiilor, construindu-se din ce in ce mai multe cartiere rezidentiale, cladiri de birouri sau hipermaketuri", spune Bonea de la Delta Distribution.
Reprezentantii SSAB Impex, care importa produse din Spania, Italia si Germania, se asteapta chiar la dublarea cifrelor pe aceasta piata in urmatorul an. "Piata este in crestere pentru ca piata constructiilor a luat un avant incredibil in ultimii ani. Probabil ca dublarea cifrelor care se vehiculeaza acum pe aceasta piata se va realiza in mai putin de un an calendaristic", crede Donescu.
Cei mai pesimisti asteapta doar o crestere de 20-30% pe o piata care se ridica la peste 200 de milioane de euro. "Cred ca in urmatorii 2-3 ani piata va creste sustinut, cu peste 20-30% pe an, iar dupa acesti trei ani va urma o corectie in jos", considera Azoitei de la Pazo.
Cu toate acestea, producatorii spanioli de placi ceramice, cei mai mari furnizori de pe piata locala, considera ca vanzarile de placi ceramice din Romania vor continua sa creasca pana in 2013, fiind impulsionate de proiectele imobiliare anuntate pentru anii urmatori. Anul trecut, importurile din Spania au scazut cu circa 10% in conditiile in care tot mai multi producatori iberici se concentreaza acum pe vanzarea de produse destinate clasei mediu - premium (lux), si nu pe produsele ieftine, asa cum s-a intamplat in ultimii ani, potrivit reprezentantilor Cervip, divizia locala a companiilor spaniole Apavisa si Aparici in Romania. Aparici este unul dintre cei mai mari producatori de placi ceramice din Spania si are o pondere de 4,6%, impreuna cu Apavisa, in exportul spaniol de gresie si faianta.
Situatia a fost diferita insa in cazul importurilor din Italia, care au crescut anul trecut cu circa 5%, pana la 21 de milioane de euro, potrivit informatiilor din piata.
Distribuitorii au in acest moment circa 60% din piata, cota lor crescand in ultimii ani in detrimentul producatorilor. De fapt, pe piata din Romania este in acest moment un singur producator, grupul austriac Lasselsberg care a achizitionat in serie producatorii autohtoni de placi ceramice Sanex Cluj, Cesarom Bucuresti si sectia de profil a Mondial Lugoj.
Trebuie sa luam in considerare insa ca valoric piata nu creste doar ca urmare a avantului pietei constructiilor, ci si ca un corolar al faptului ca preturile la placi ceramice au crescut. Astfel, anul trecut preturile au crescut atat pentru produsele din productia interna, cat si pentru importuri. In aceste conditii, placile ceramice importate din Turcia sau China, care sunt mai slab cotate pe piata din punctul de vedere al calitatii, au devenit o alternativa pentru produsele destinate clasei medii spre clasa economica.
Placile ceramice din China se comercializeaza cu circa 2,5 euro/mp, pret cu care s-au impus pe segmentul economic, in conditiile in care pretul mediu la placile ceramice din productia interna a crescut cu circa 30% pana la 4,5 euro/mp.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO