Burse - Fonduri mutuale

XTB: Inflaţie record în Europa, dar se întrevede, la orizontul anului viitor, „zona de platou”

Claudiu Cazacu, consulting strategist la XTB România

Claudiu Cazacu, consulting strategist la XTB România

Autor: Tibi Oprea

07.11.2022, 00:03 280

Claudiu Cazacu, consulting strategist la XTB România, spune că societăţile vor naviga printre provocări serioase în lunile următoare, însă aşteptările sunt ca la începutul anului următor inflaţia să se apropie sau să se afle deja în zona de platou. 

„Din raportările trimestrului al treilea şi, în special, din previziuni, reiese că trimestrul următor, cel puţin, dar posibil şi prima jumătate a anului viitor, reprezintă o perioadă dificilă, în care companiile şi consumatorii trebuie să navigheze printre provocări serioase, cu preţuri ridicate, incertitudine, şi o abordare în general mult mai rezervată a mediului de afaceri. În schimb, inflaţia ar putea să se apropie de, sau, în scenariul optimist, să se afle deja, în zona de platou”, constată Claudiu Cazacu. Mai mult de jumătate din companiile din indicele S&P500 au raportat deja rezultatele aferente trimestrului al treilea şi 71% dintre ele au depăşit aşteptările. Pare o veste foarte bună, dar ea trebuie pusă în context: în medie, în ultimii 5 ani, 77% din companii au fost peste nivelul estimărilor. 

În medie, aşteptările pentru profitabilitate au fost depăşite cu 2,2%, faţă de o medie de 8,7% în ultimii cinci ani, potrivit Factset. 

„Titluri din sectorul de energie şi anumite companii din domeniul IT au avut efecte pozitive, dar nu a fost suficient pentru a contrabalansa surprizele neplăcute din domenii precum cel financiar, industria, serviciile de comunicaţii (unii giganţi din IT intră în această categorie)”, notează XTB. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO