Burse - Fonduri mutuale

Vrancart, societate deţinută parţial de fraţii Pavăl de la Dedeman, a anunţat un profit de peste 20 mil. lei în 2022, de trei ori peste rezultatul anterior. Acţiunile, plus 2,4%

Vrancart, societate deţinută parţial de fraţii Pavăl...

Autor: Eduard Ivanovici

01.03.2023, 17:08 840

Producătorul de carton ondulat Vrancart Adjud (simbol bursier VNC), unde fraţii Pavăl – fondatorii Dedeman – deţin aproximativ o cincime din capitalul social, a avut anul trecut un profit de 20,2 milioane de lei, cu 218,6% mai mult decât rezultatul net din 2021.

La capitolul „venituri din cifra de afaceri”, compania afişează suma de 614,2 milioane de lei la final de 2022, în creştere cu 35,3% faţă de anul anterior, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar preliminar.

Datoriile au însumat 370,9 de milioane de lei, cu 26% peste nivelul din 2021, respectiv 294 de milioane. Cheltuielile cu materiile prime şi materialele consumabile au ajuns la 332 de milioane de lei, plus 22,4%.

La ora publicării ştirii, acţiunile VNC se tranzacţionau în creştere cu 2,44%, pe un rulaj de 32.000 de lei. Capitalizarea grupului ajungea astfel la 202,2 milioane de lei.

Anul trecut, Vrancart a investit 36 de milioane de euro într-o platformă de reciclare a deşeurilor şi un parc fotovoltaic în judeţul Vrancea. Compania explica în vară că peste 90% din energia obţinută se va consuma intern.

Circa 75% din capitalul social al companiei este deţinut de SIF Banat-Crişana (SIF1), urmat de Pavăl Holding, vehiculul de investiţii al fondatorilor reţelei de bricolaj Dedeman, cu o participaţie de 17,2%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO