Burse - Fonduri mutuale

Turism Felix, care administrează cinci hoteluri în staţiunea Băile Felix, a avut 59.600 de turişti în 2022, în scădere faţă de 2021

Turism Felix, care administrează cinci hoteluri în...

Autor: Miruna Diaconu

09.05.2023, 00:00 234

Compania Turism Felix, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală, care administrează cinci hoteluri în staţiunea Băile Felix, a înregistrat un număr de turişti în scădere în unităţile de cazare pe care le deţine. Astfel, în 2022, au ajuns 59.600 de turişti în cele cinci hoteluri ale Turism Felix, faţă de 60.700 în 2021, potrivit raportului anual al companiei publicat la Bursa de Valori Bucureşti. 

Cu toate acestea, gradul mediu de ocupare a fost de 66%, în creştere uşoară faţă de 2021. Gradul mediu de ocupare a fost mai mare, iar numărul de turişti mai mic, însă acest lucru se justifică printr-o capacitate mai scăzută de cazare faţă de anul anterior „Gradul de ocupare al locurilor indică eficienţa utilizării capacităţilor de cazare în funcţiune, în acest sens este de menţionat faptul că în 2022 capacităţile de cazare în funcţiune au fost mai mici decât în 2021 cu 2,96%, respectiv 471 locuri. Capacităţile de cazare de regulă sunt închise în perioadele de cerere redusă (în extrasezon, trimestrele I şi IV)”, se arată în raport.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO