Burse - Fonduri mutuale

Transilvania Investments a investit 1,5 mil.euro în transformarea unor spaţii din fosta platforma industrială Independenţa din Sibiu. Proiectul urmăreşte reintegrarea vechilor hale de producţie în circuitul economic al oraşului

Autor: Cristina Bellu

20.12.2023, 10:51 215

Independenţa Sibiu, companie în care Transilvania Investments, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din România, este acţionar majoritar, a încheiat prima fază din proiectul de reabilitare a spaţiilor industriale de pe platformă, în urma unei investiţii estimată la de 1,5 milioane de euro.

“Scopul final al proiectului este de a reintegra vechile hale de producţie în circuitul economic şi social al Sibiului, baza de la care va porni şi un nou proiect, mai amplu, de dezvoltare a unui hub în acest punct cheie din geografia economică a ţării”, spun oficialii de la Transilvania Investments.

Până în prezent, două din cele trei hale aflate pe platforma din zona de sud-vest a Sibiului au trecut prin lucrări de reparaţii şi modernizare. În total, din cei 40.000 de metri pătraţi de spaţii au fost reabilitaţi, de la podea la acoperiş, 12.000 mp, cu materiale de ultima generaţie. Amenajarea finală a fost stabilită pentru a asigura un mix de utilitate.

Astfel, pentru spaţiile destinate activităţilor de producţie şi depozitare, s-au păstrat vechile utilităţi de tip industrial, iar pentru cele ce găzduiesc activităţi comunitare (sală de sport şi esplanadă de căţărări), structura şi designul interior au fost regândite.

În prezent, 74% din halele renovate sunt închiriate.

„Poziţionarea strategică a platformei şi faptul că, în aceeaşi locaţie, pot fi regăsite centre de afaceri, producţie, logistică sau pentru petrecerea timpului liber, ne susţin viziunea de a dezvolta un hub în care rezidenţii să aibă acces la oportunităţi pentru creşterea accelerată a businessului propriu.”, subliniază Radu Roşca, preşedinte executiv Transilvania Investments, acţionar majoritar la Independenţa SA.

Lucrările efectuate până în prezent au permis creşterea veniturilor din închirieri, astfel că pe termen lung, strategia de dezvoltare a platformei Independenţa include şi construirea unei noi hale, amplasată pe cele 10 hectare de teren neocupate în prezent, dar şi dotarea cu tehnologii eco-friendly a spaţiilor deja existente.

Potrivit acţionarului majoritar, Independenţa continuă să aibă şi propriile activităţi de producţie în domeniul echipamentelor pentru industria de reciclare şi metalurgică, pe aceeaşi platformă industrială în care sunt integrate şi investiţiile din sectorul real estate.

Transilvania Investments este unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din România, listat la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul TRANSI.

 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO