Burse - Fonduri mutuale

Transelectrica, obligată să plătească 1,7 mil. de lei lui Constantin Dumitru, fost membru al Consiliului de Supraveghere, revocat înainte de expirarea mandatului

Transelectrica, obligată să plătească 1,7 mil. de lei...

Autor: Eduard Ivanovici

24.08.2023, 17:43 142

Operatorul sistemului naţional de transport de energie Transelectrica (simbol bursier TEL) a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti cu privire la decizia Centrului de Arbitraj de la Viena de admitere a cererii formulate de reclamantul Ciprian Constantin Dumitru, fost membru al Consiliului de Supraveghere.

Compania a pierdut astfel litigiul cu fostul membru al CS, revocat din funcţie în 2011, înainte de expirarea mandatului. Transelectrica este obligată să plătească 838.728 lei, sumă la care se adaugă dobândă legată, actualizată cu rata inflaţiei, formată astfel:

  • 605.748 lei reprezentând compensaţia aferentă indemnizaţiilor fixe brute lunare pentru un număr de 39 luni;
  • 46.596 lei reprezentând componenta variabilă a remuneraţiei pentru anul 2020;
  • 186.384 lei reprezentând compensaţia de neconcurenţă

În total, amenda ajunge la circa 1,67 milioane de lei. Totodată, societatea va trebui să plătească reclamantului suma tuturor costurilor, taxelor şi cheltuielilor de arbitraj, în cuantum de 16.573 euro şi 178.170 lei (inclusiv TVA). 

La începutul anului, grupula anunţat că va plăti circa 800.000 de lei lui Oleg Burlacu, fost membru al CS, care a fost demis din funcţie în 2021. Banii reprezintă compensaţii în baza contractului de mandat încheiat în aplicarea unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor din 28 septembrie 2020, sumă brută la care se adaugă accesorii şi cheltuieli de judecată. 

Compania de stat se tranzacţionează în creştere cu 45% în ultimele 12 luni la Bursa de Valori, pe un rulaj de aproape 80 de milioane de lei. În S1/2023, Transelectrica a avut venituri operaţionale de 2,2 miliarde de lei, în coborâre cu 16% faţă de prima jumătate de anul trecut, şi un profit net de 162 milioane de lei, plus 479%.

 

Mai jos, raportul privind cea mai recentă decizie a Centrului de Arbitraj de la Viena:

 

 

Sursa: BVB

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO