Burse - Fonduri mutuale

Ţineţi cash-ul aproape! Acţiunile au luat-o pe tobogan. SIF-urile pierd între 5% şi 8%

Ţineţi cash-ul aproape! Acţiunile au luat-o pe tobogan. SIF-urile pierd între 5% şi 8%

Autor: Andrei Chirileasa

04.10.2011, 11:29 2252

Acţiunile SIF-urilor au luat-o puternic în jos, înregistrând pierderi cuprinse între 5% şi 8% după prima oră a şedinţei de tranzacţionare, după ce luni au scăzut cu până la 5%.

Scăderile puternice vin pe fondul nervozităţii tot mai mari de pe pieţele internaţionale, unde investitorii aşteaptă falimentul Greciei. Dacă acesta se va produce, pieţele ar putea înregistra căderi şi mai mari, similare celor din toamna lui 2008 de după prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers, deoarece nimeni nu ştie în acest moment care ar fi pierderile totale şi câte bănci vor fi afectate.

Grupul franco-belgian Dexia este deja la un pas de prăbuşire, autorităţile căutând soluţii pentru a mai salva o parte din active. Dexia are o expunere de 4,8 mld. euro pe Grecia. Acţiunile Dexia au pierdut 34% din valoare în debutul şedinţei de marţi.

SIF-urile sunt cele mai sensibile la turbulenţele externe, din cauza expunerii ridicate pe sectorul bancar. SIF-urile au încheiat recent un acord cu austriecii de la Erste prin care s-au angajat să cedeze participaţiile de câte 6% la BCR. Fiecare SIF va primi circa 25 mil. euro cash şi 1% din acţiunile Erste, astfel că evoluţia acţiunilor SIF va fi puternic influenţată în perioada următoare de Erste.

Acţiunile Erste au pierdut 5,6% pe bursa din Viena în deschiderea şedinţei de marţi. La Bucureşti, acţiunile BRd scădeau cu 0,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO