Burse - Fonduri mutuale

SIF si Petrom au inceput sa isi revina

28.02.2003, 00:00 8

Intersul investitorilor pentru actiunile Banca Transilvania si tranzactiile speciale cu titlurile Oltchim si Terapia au ridicat ieri valoarea operatiunilor de la Bursa de Valori la 1,43 milioane de euro. Evolutia preturilor a fost, de asemenea, mai spectaculoasa decat in ziua precedenta.
Actiunile Banca Transilvania au crescut cu 1,37% pana la 3.700 de lei, pe fondul informatiilor privind acordarea a 0,3 actiuni gratuite noi pentru una veche din profitul anului trecut. In ciuda interesului investitorilor, demonstrat de o valoare de tranzactiilor de 15,07 miliarde lei, cotatia a ramas stabila datorita ordinelor de vanzare numeroase la pretul de 3.700 de lei.
"Banca Transilvania este una din actiunile spre care se refugiaza investitorii, in conditiile in care SIF si  Petrom au stat sub semnul informatiilor negative in ultima perioada. Faptul ca pretul nu a crescut, in ciuda interesului, este unul din privilegiile actiunilor lichide", a opinat Valerian Ionescu, director de operatiuni la societatea de brokeraj Creditanstalt Investmentbank Romania.
Ionescu a adaugat ca Banca Transilvania reprezinta in prezent o varianta mai atractiva de plasament decat actiunile Bancii Romane pentru Dezvoltare (BRD).
Actiunile BRD au scazut ieri cu 0,51% pana la 19.700 de lei, pe fondul unei valori a tranzactiilor de 4,93 miliarde de lei.
Titlurile SNP Petrom continua sa isi revina dupa caderea cauzata de informatiile privind scandalul de la sucursala Arad. Actiunile au crescut ieri cu 2,78% pana la 1.110 lei, valoarea tranzactiilor fiind de 3,58 miliarde lei.
"Scaderea s-a oprit mai repede decat estimam iar in ultimul timp a inceput sa creasca cererea venita din partea investitorilor romani. Aceasta ma face sa cred ca in curand vor aparea noi informatii despre Petrom", a precizat Valerian Ionescu.
Actiunile Societatilor de Investitii Financiare (SIF), cu exceptia SIF Oltenia, au reinceput sa creasca. SIF Oltenia a scazut cu 8% datorita trecerii ultimii zi in care mai puteau fi cumparate actiuni pentru primirea de dividende.
Cresterile celorlate SIF au compensat, insa, scaderea iar indicele BET - FI a inchis sedinta  de ieri la 5.386,45 de puncte, mai mult cu 0,82% fata de ziua precedenta.
SIF Moldova a crescut cu 2,27% pana la 2.250 de lei, SIF Banat - Crisana cu 3,85% pana la 2.750 de lei iar SIF Transilvania cu 3,85% pana la 2.700 de lei.
Actiunile producatorului de medicamente Terapia Cluj - Napoca au fost implicate intr-o tranzactie speciala perfectata la pretul de 4.550 de lei/actiune. Pachetul transferat a fost de 1 milion de actiuni iar valoarea operatiuni de 4,55 miliarde lei. In piata, actiunile Terapia s-a tranzactionat la 4.500 de lei, nivel in jurul caruia stagneaza de cateva saptamani.
Tranzactia speciala pe Oltchim a implicat 4 milioane de actiuni ale combinatului petrochimic. Pretul operatiuni a fost de 740 de lei/actiune, mult peste pretul din piata al titlurilor - 610 lei.

Piata Rasdaq
Pe piata secundara Rasdaq au fost efectuate ieri tranzactii in valoare de 3,59 miliarde lei, preturile principalelor actiuni neinregistrand fluctuatii semnficative.
Astfe, actiunile producatorului de ulei Argus Constanta au crescut cu 1,42%, ale operatorului portuar Socep Constanta au scazut cu 0,32% iar ale producatorului de motoare electrice Ana Imep, cu 0,33%.
Spre deosebire de zilele anterioare, o valoare ridicata a tranzactiilor au inregistrat actiunile companiei de mobilier Vladeasa - 1,53 miliarde lei. Au fost perfectate sase tranzactii cu titlurile companiei, pretul inregistrand o crestere de 2,4% pana la 10.000 de lei.  
Cotatia medie a Socep Constanta a scazut ieri usor pana la 2.989 de lei, dupa o crestere substantiala in ultimile saptamani In urma cu doua luni, cotatia Socep era de 2.200 de lei. In piata exista speculatii ca valoarea dividendului va fi de peste 300 de lei/actiune.
Ieri au fost perfectate cinci tranzactii cu actiuni Socep, in valoare de 211,38 milioane de lei, prin care au fost transferate 70.727 de titluri.
Actiunile producatorului de motoare electrice Ana - Imep continua sa se tranzactioneze in jurul nivelului de 2.050 de lei, dupa ce in urma cu cateva saptamani pretul ajunsese si la 2.500 de lei, tot datorita speculatiilor privind dividendele.  Titlurile au scazut in februarie, chiar daca data de referinta pentru dividende nu a fost anuntata inca. Actiunile Ana Imep au fost stabile ieri, inregistrand o crestere de 0,33%  la nivelul pretului mediu, pana la 2.043 de lei.
Valoarea tranzactiilor cu actiuni Ana Imep a fost de 30,65 milioane de lei.
Cea mai lichida actiune a pietei Rasdaq continua sa fie Argus Constanta, cu o valoare totala a tranzactiilor de 1,3 miliarde de lei, adica aproximativ o treime din toata piata de ieri.Pretul actiunilor a fost stabil, cotatia medie - 306.387 lei fiind cu doar 1,42% mai mare comparativ cu ziua precedenta.
Numarul tranzactiilor cu actiuni Argus a fost de 16 iar al titlurilor transferate - 4.275.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO