Burse - Fonduri mutuale

Sezonul de raportări va pune la încercare optimismul investitorilor

Sezonul de raportări va pune la încercare optimismul investitorilor

Foto: Mediafax

Autor: Stefan Musgociu

17.01.2013, 00:05 907

Bursa de la Bucureşti a revenit pe verde la finalul zilei şi a încheiat pe creş­tere cu 0,41 %, însă volumele de tran­zacţionare au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni şi abia au însumat 18,4 milioane lei (4,2 milioane euro).

Brokerii spun că în con­tinuare evoluţia va de­pinde de rezultatele fi­nan­ciare ce vor fi publi­cate de companii în următoarele săptămâni. Invesitorii sunt în aceste zile cu ochii şi pe rezultatele afişate de marile companii interna­ţio­nale care dau trendul general al burselor.

"Este o fază corectivă, având în vedere creşterile din ultima perioadă. Evo­luţia pozitivă va fi confirmată sau nu în perioada de raportări financiare, care va începe lunile următoare. Atunci vom putea avea o imagine mai clară cu pri­vire la trendul din acest an", a declarat Rareş Nilaş, directorul general al BT Se­curities.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 1,15%.

Aproape 80% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de tranzacţii cu ac­ţiunile Fondului Pro­prie­tatea (6,5 milioane lei), OMV Petrom (2,9 milioane lei, din care trei deal-uri în sumă de 1,6 milioane lei), SIF Mun­tenia (2,5 milioane lei) şi SIF Transilvania (2,2 mi­lioane lei). Cele mai mari volume de acţiuni SIF Muntenia şi SIF Transilvania au fost transferate în ultima oră a şedinţei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO