Burse - Fonduri mutuale

Şeful Renaissance: România are nevoie de noi reforme pentru a rezista crizei euro

Şeful Renaissance: România are nevoie de noi reforme pentru a rezista crizei din zona euro

Autor: Vlad Popescu - Mediafax

19.07.2011, 16:40 767

Europa Centrală şi de Est arenevoie de un "scut" împotriva unor eventuale default-uri de ţară înzona euro, iar România stă bine din punct de vedere fiscal, dar arenevoie de noi măsuri de reformă pentru a rezista crizei, considerăStephen Jennings, şeful băncii ruse de investiţiiRenaissance.

Grecia va fi probabil primul statdin zona euro care va intra în default (incapacitate de plată) şiar putea fi urmată de alte ţări care au nevoie urgentă derestructurarea datoriilor de stat, dacă Uniunea Europeană nu vareuşi să împiedice răspândirea crizei, a declarat Jennings într-uninterviu acordat Bloomberg.

"Europenii încearcă să se prefacăcă gravitaţia nu există", a afirmat el, adăugând că intrarea unorţări din zona euro în default este inevitabilă.

Liderii europeni trebuie săgăsească o soluţie pentru criza datoriilor de stat din Grecia, cares-a extins deja în Irlanda şi Portugalia şi ameninţă acum Italia.Grecia aşteaptă un al doilea pachet internaţional de "bailout", întimp investitorii se tem din nou că crizei s-ar putea extinde şi înest prin legăturile bancare şi comerciale cu ţări de aici, precumBulgaria şi România.

"Nu cred că te poţi baza pe odecizie potrivită din partea Europei, aşa că, ca ţară, trebuie săte aperi de acest proces", a continuat Jennings.

Economistul şef al Băncii Europenepentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Erik Berglof, a declaratsăptămâna trecută că Europa de Sud-Est, ţări precum România,Bulgaria şi Serbia, sunt foarte expuse la criza dinGrecia.

Circa o treime din băncile dinBulgaria şi 17% din activele sistemului bancar românesc suntcontrolate de bănci din Grecia, precum National Bank of Greece,Piraeus, Alpha Bank sau EFG Eurobank Ergasias. În Macedonia, Serbiaşi Albania, instituţiile de credit elene deţin între 15% şi 25% dinbănci.

România este "într-o poziţiefiscală solidă", după ce a luat "decizii dure" pentru a satisfacecondiţiile acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional şi UniuneaEuropeană, a adăugat Jennings.

Totuşi, România are nevoie de noimăsuri de reformă pentru a se asigura că este suficient deputernică pentru a supravieţui, consideră el.

"Dacă incendiul se împrăştiedestul de departe şi de repede, pieţele vor ataca, iar cei care vorrămâne în urmă vor pierde. Deci este de importanţă capitală caRomânia să se poziţioneze astfel încât, dacă se va întâmpla ce-imai rău, să fie un învingător, şi nu un învins", comenteazăJennings.

Renaissance este cea mai marebancă de investiţii din Rusia, controlată de Jennings şi demiliardarul rus Mikhail Prokhorov. Compania are operaţiuni înRusia, Europa de Est şi Comunitatea StatelorIndependente.

România stă cu siguranţă "mai binedecât media" în regiune, sub Polonia, dar peste Ungaria, care este"foarte expusă la un potenţial incendiu în Europa", a mai spusşeful Renaissance.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO