Burse - Fonduri mutuale

Retrasib se transferă la cota bursei

Autor: Roxana Pricop

26.10.2010, 23:25 19

Acţionarii producătorului de motoareRetrasib din Sibiu au aprobat în cadrul AGA de ieri, 26 septembrie,transferul acţiunilor în prezent tranzacţionate pe piaţa RASDAQ pepiaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, la categoria adoua. Principalii acţionari ai societăţii sunt firma Hold Investdin Cluj-Napoca care deţine 31,52% din titlurile Retrasib, în timpce Trafo Proiect Bucureşti are o participaţie de 19,94%. Mai mulţiacţionari cumulează 33,42% din acţiuni, iar persoana fizicăIon-Cioabă Mihuţescu controlează 15,11% din capital. Societatea aconsemnat în primele nouă luni ale anului venituri în valoare de35,5 milioane lei (8,3 milioane euro), în urcare cu 71% faţă devaloarea de 20,7 milioane lei din perioada similară din 2009, şi aobţinut un profit net de 3,6 mil. lei, de la 775.762 lei. Retrasiba înregistrat în perioada analizată cheltuieli de 31,2 mil. lei,mai mari cu 57% comparativ cu 19,8 milioane lei în intervalulianuarie-septembrie 2009. Acţiunile societăţii se tranzacţionauieri la un preţ de 0,4 lei/titlu, în creştere cu 11% faţă dereferinţă, cotaţie la care capitalizarea bursieră a societăţii erade 18 mil.lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO