Burse - Fonduri mutuale

Reprezentanţii acţionarilor SIF Muntenia vor tragerea la răspundere a SAI Muntenia Invest

Autor: Monica Juganaru

23.08.2012, 17:56 322

Reprezentanţi acţionarilor SIF au anunţat miercuri că vor să rezilieze contractul de administrare încheiat cu Muntenia Invest, motivând lipsa creşterii performanţei portofoliului societăţii de investiţii şi încălcarea prevederilor privind prevenirea pierderilor.

Pentru schimbarea administratorului este necesar modificarea actului constitutiv, întrucât Muntenia Invest figurează ca administrator. Statutul poate fi schimbat doar în AGEA, unde pentru validare este necesar un cvorum de 75% la prima convocare şi 50% la a doua convocare.

Pe ordinea de zi a şedinţei AGA solicitată de Consiliul Reprezentanţilor se află şi aprobarea condiţiilor privind rezilierea contractului încheiat cu administratorul, precum şi aprobarea încheierii unui nou contract de administratare.

Solicitarea Consiliului "se află în analiză, SAI Muntenia Invest urmând să informeze investitorii cu privire la evoluţia evenimetului raportat", potrivit unui comunicat transmis joi Bursei.

"Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia a hotărât, în şedinţa consiliului din data de 21 august 2012, convocarea administratorului SAI Muntenia Invest la conciliere directă în vederea rezilierii contractului de administrare încheiat între SIF Muntenia şi SAI Muntenia Invest. Totodată, Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor (..) a hotărât, în aceeaşi şedinţă, adoptarea unor hotărâri care să asigure că administratorul SAI Muntenia Invest va derula, până la finalizarea formalităţilor privind convocarea administratorului la conciliere directă şi rezilierea contractului de administrare, acte şi operaţiuni cu respectarea legii, a drepturilor şi a intereselor SIF Muntenia", se arată în comunicatul publicat miercuri de Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor către Muntenia Invest, CNVM şi Bursa de la Bucureşti.

Reprezentanţii acţionarilor menţionează că decizia a fost luată în urma unei analize a activităţii SAI Muntenia Invest în calitate de administrator al SIF Muntenia.

"În urma analizei activităţii administratorului SAI Muntenia Invest, Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor a constatat lipsa creşterii performanţei portofoliului de instrumente financiare ale SIF Muntenia şi încălcarea de către administrator a prevederilor din contractul de administrare referitoare la prevenirea, înlăturarea şi limitarea pierderilor", se mai spune în comunicat.

Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia a fost schimbat la AGA din 7 iulie, noua componenţă fiind aleasă de către un grup de investitori "revoluţionari" într-o şedinţă maraton de peste 33 de ore. Noul Consiliu este format din 11 reprezentanţi aleşi de un grup de acţionari care au susţinut propunerile omului de afaceri omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deţine 5% din titlurile SIF Muntenia, şi a fondului de investiţii ING International Romanian Equity.

Miza pentru Consiliu a fost dată de faptul că acesta are dreptul să negocieze contractul cu administratorul SIF Muntenia, societatea de administrare a investiţiilor Muntenia Invest. Totodată, Consiliul supraveghează activitatea administratorului SIF.

La finele lunii iulie, SIF Muntenia avea un activ net de 1,054 miliarde lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO