Burse - Fonduri mutuale

Regele cerealelor din Elveţia a venit în România

Regele cerealelor din Elveţia a venit în România

Andreas Zivy. Foto Silviu Matei

Autor: Adrian Cojocar, Gabriel Razi

22.11.2012, 00:07 3733

Miliardarul elveţian Andreas Henry Zivy, proprietarul grupului Ameropa, a fost prezent săptămâna aceasta la Bucureşti cu oca­zia cele­bră­rii a 50 de ani de existenţă a pro­du­că­torului de îngrăţăminte chimice Azomureş Târgu-Mureş, pe care l-a achiziţionat la începutul anului.

Aceasta este una din puţinele apa­­riţii în public ale magnatului. El este cunoscut în mediul de bu­siness ca un personaj extrem de mo­dest şi discret. "Trebuie să atingem standarde de competivitate interna­ţio­nale în termeni de eficienţă energetică şi productivitate pentru a putea concura cu produ­că­tori «low cost» din ţări precum Egipt, Algeria şi datorită gazelor de şist şi cu SUA", a declarat Zivy. El a reuşit să clădească în jurul său imaginea unei prezenţe "fantomatice" în tradingul mon­dial de materii prime agricole. Miliardarul elve­ţian pare să respecte o cutumă a discreţiei totale într-o industrie în care o astfel de poziţie, adoptată şi de familia Cargill sau de Marc Rich, şeful Glencore, a devenit o regulă nescrisă.

Despre Andreas Zivy se ştie că a moştenit în urmă cu doi ani un ade­vărat imperiu cu structuri de comerţ de materii prime agricole şi fertilizatori ce operează în 28 de ţări şi care are peste 4.500 de angajaţi. Grupul a fost clădit imediat după al Doilea Război Mondial de Felix Zivy, tatăl actualului proprietar al Azomureş.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO