Burse - Fonduri mutuale

Raiffeisen Capital va intermedia listarea Teraplast

27.07.2007, 19:19 20

Conducerea companiei Teraplast Bistrita, producator de profile PVC, a decis ca societatea de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment sa se ocupe de listarea companiei la Bursa de Valori Bucuresti.
Reprezentantii companiei au anuntat ca intentioneaza ca, pana la sfarsitul acestui an, cel tarziu, actiunile sa poata fi tranzactionate la BVB, fata de anuntul initial care avansa ca termen de listare anul 2008.
"Planurile noastre prevad ca in decembrie compania sa fie listata, insa exista mai multi factori care pot influenta programul stabilit de noi. In prezent, suntem in etapa de audit financiar, proces de care se va ocupa filiala din Romania, a grupului international Deloitte Touche Tohmatsu", a declarat pentru ZF, Emanoil Viciu, director general si presedinte al Consiliului de Administratie.
El a spus ca sapte companii de brokeraj au contactat conducerea Teraplast pentru a realiza demersurile de listare.
"Decizia de a colabora cu Raiffeisen Capital&Investment a fost generata de faptul ca au multa experienta pe acest segment, societatea intermediind si alte listari de succes ale unor companii de pe piata locala", a precizat Emanoil Viciu.
Adunarea Generala a Actionarilor Teraplast a votat in unanimitate, in 13 iulie, listarea companiei la BVB, acest proces urmand sa coste aproximativ 400.000 de euro.
Grupul Teraplast este unul dintre principalii producatori de pe piata produselor din PVC si include pe langa compania cu acelasi nume, companiile Plastsistem si Politub, in cadrul carora compania Teraplast detine participatii de 70%, respectiv 50% din actiuni. Compania Plastsistem produce panouri sandwich pentru constructii comerciale si industriale, iar anul trecut a realizat o cifra de afaceri de 8,3 milioane de euro. Politub a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 10,3 milioane de euro, iar compania produce tuburi din polietilena pentru retelele de gaz si apa, 50% din capitalul companiei fiind detinut de Socomo Socotub.
Grupul a realizat anul trecut o cifra de afaceri totala de 60 de milioane de euro, 66% din aceasta suma fiind realizata de compania Teraplast. In aceeasi perioada, compania a realizat un profit de 5,7 milioane de euro. Conducerea Teraplast estimeaza pentru acest an o crestere de 60% a cifrei de afaceri, ca urmare a evolutiei pietei constructiilor.
Teraplast Bistrita si-a bugetat pentru acest an un program de investitii de 11 milioane de euro, iar conducerea companiei estimeaza ca pana in 2009 valoarea investitiilor va ajunge la 28 de milioane de euro. Compania a finalizat anul trecut o investitie de aproximativ 4 milioane de euro intr-o fabrica de ferestre PVC, in Brasov.
Noua fabrica are o suprafata de 3.000 de metri patrati si o capacitate de productie de 300 de repere pe zi, iar potrivit conducerii productia realizata aici este destinata in principal, clientilor din zona de centru-sud.
Strategia companiei prevede relocarea integrala a productiei din orasul Bistrita, intr-o alta locatie din acelasi oras. Reprezentantii companiei nu pot oferi deocamdata o valoare a acestei relocari, dar estimeaza ca activitatea nu va fi costisitoare, in conditiile in care compania Plastsistem produce materia prima din care vor fi realizate viitoarele fabrici.
Pe piata externa, Teraplast vinde aproximativ 7% din volumul total al cifrei de afaceri, principalii parteneri la export fiind in Ungaria, Italia, Franta, Slovenia, Serbia si Republica Moldova. Compania Teraplast este o firma cu capital integral privat, actionarii fiind SIF Banat-Crisana cu 13%, Gemens Plast, membra a grupului belgian Aliaxis, cu 9%, restul fiind detinut de persoane fizice. Grupul detine capacitati de productie pe o suprafata de 14 hectare, iar numarul de angajati este de 650 de persoane.
Teraplast a fost infiintata in 1990 la Bistrita, dupa divizarea Intreprinderii de Materiele de Constructii. In 1992, societatea devine mixta, romano-maghiara, sub numele de Teraplast GP S.A. Trei ani mai tarziu, capitalul firmei este privatizat integral, iar in 1998, impreuna cu Plastsistem SA si Politub, se pun bazele Grupului Teraplast.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO