Burse - Fonduri mutuale

Prospectiuni isi extinde operatiunile din Iran si intra in Bulgaria

24.07.2008, 18:48 38

Compania de prospectiuni geologice Prospectiuni Bucuresti (PRSN), controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, a semnat doua noi contracte de explorare cu beneficiari externi, pentru perimetre aflate in strainatate. Ambele contracte se refera la efectuarea unor lucrari 3D, cea mai complexa activitate de prospectare, potrivit unei raportari catre RASDAQ. Unul dintre contracte prevede prospectarea unei arii de 500 kmp in Dehloren (Iran), beneficiarul fiind NICOFC (National Iranian Central Oil Field Company), iar celalalt are ca obiect prospectarea unei arii de 250 kmp, in zona Galitza din Bulgaria, beneficiarul concesiunii fiind compania JKX BULKAN (UK). In luna februarie a acestui an, compania a mai semnat un contract de prospectiuni 3D in valoare de 3,1 mil. euro cu firma Pars Energy, pentru zona Ramshir din Iran. Compania a inregistrat anul trecut afaceri de 60 mil. euro si un profit net de 16 mil. euro. Capitalizarea Prospectiuni este de circa 101 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO